NAT 

Comisia pentru resurse naturale 

NAT logo
© Pand P Studio / Shutterstock.com

Comisia NAT reunește peste 100 de primari, consilieri și președinți regionali și acoperă o gamă largă de subiecte legate de dezvoltarea rurală, sănătate, agricultură, silvicultură, pescuit, protecția civilă, protecția consumatorilor și turism.

Agenda rurală pentru Europa și sănătatea publică sunt principalele teme de politică din mandatul actual.

Alegeți altă comisie a CoR:
Cuprins

Informații generale 

Pentru mandatul actual au fost identificate două domenii principale de politică, ambele încadrându-se în prioritatea politică a instituției „Construirea unor comunități reziliente”:

1. O agendă rurală pentru Europa

CoR a solicitat de mult timp ca nevoile zonelor rurale să fie recunoscute și abordate printr-o politică adecvată a UE. Pentru a crește atractivitatea zonelor rurale ca loc de trai și de muncă, este nevoie să se combată depopularea, să se conecteze zonele rurale cu principalele coridoare de transport ale UE și să se garanteze acoperirea universală de bandă largă, să se stimuleze redresarea acestora printr-o mai bună coordonare a politicii agricole comune, a fondurilor ESI, a Mecanismului de redresare și reziliență și a altor programe de finanțare relevante ale UE.

Viziunea pe termen lung a Comisiei pentru zonele rurale, prezentată în iunie 2021, oferă pentru prima dată un cadru cuprinzător în scopul atingerii acestor obiective. Comisia NAT va elabora, de asemenea, un instrument de verificare a impactului asupra mediului rural pentru dosarele din domeniile sale de competență.

Agricultura este o politică esențială care va contribui la punerea în aplicare a agendei. Calitatea produselor agricole ale UE reprezintă una dintre principalele valori adăugate ale PAC și unul dintre principalele sale atuuri pe piețele mondiale. Sistemele de calitate implementate colectiv fac parte integrantă din patrimoniul cultural, agricol și culinar al Uniunii Europene. Aceste sisteme de calitate aparțin unui patrimoniu comun care trebuie protejat și dezvoltat.

Comisia NAT urmărește îndeaproape punerea în aplicare a noii PAC la nivel regional.

Comisia NAT contribuie la susținerea unei agriculturi reziliente și durabile pentru a atinge obiectivele Pactului verde și pentru a consolida securitatea aprovizionării cu alimente în Europa, în special în perioade de criză și penurie de stocuri.

2. Uniunea europeană a săn​ătății

În ciuda realizărilor regiunilor și orașelor în combaterea pandemiei, rolul lor în consolidarea rezilienței Europei în materie de sănătate este în mare măsură nerecunoscut. Campaniile de vaccinare, screeningul pentru depistarea cancerului, capacitatea de pregătire și răspuns, reziliența sistemelor de sănătate, informarea și educarea cu privire la sănătate sunt doar câteva domenii-cheie în care politica și practica regională au un impact pozitiv. Promovarea unui rol mai vizibil al regiunilor în cadrul uniunii europene a sănătății și al pilonilor acesteia este obiectivul principal al activității Comisiei NAT.

Comisia NAT coordonează contribuția CoR la Platforma Conferinței privind viitorul Europei.

În strânsă cooperare cu platformele RegHub și „Pregătiți pentru viitor”, Comisia NAT se angajează, de asemenea, în cooperarea transfrontalieră în domeniul asistenței medicale, care reprezintă o prioritate foarte sensibilă, în special în perioade de criză și situații de urgență sanitară/umanitară în unele regiuni de frontieră.

Comisia pentru resurse naturale – NAT – acoperă următoarele politici:

1.Dezvoltare rurală

2.Sănătate publică

3.Politică agricolă și alimentație

4.Silvicultură

5.Protecție civilă

6.Turism

7.Protecția consumatorilor

8.Politica maritimă – economia albastră și pescuitul

Ultimele știri

Ședințe

Ședințele următoare

Ședințele anterioare

Avize

Avize adoptate

Avize aflate în dezbatere

Studii

  • Tourism and rural development

    Data publicării: 14/03/2024Tema:Transport policy, Environment policy, Agriculture, Fisheries and maritime affairs, TourismAutor:Izabela Marcinkowska, Agnieszka Maj, Katarzyna Sidło
  • Rural areas and the geography of discontent

    Data publicării: 05/02/2024Tema:Agriculture, Rural development, Future of Europe, Disinformation, Cohesion policy reform, Investment policy, Multi-annual financial framework (MFF), Sustainable developmentAutor:Jennifer McGuinn, Arianna Cantarelli, Agnieszka Kulesa, Giovanni Carletti, Ivan Lichner, Margaux Truc, Marie Müller, Martin Hudcovsky, Martyna Gliniecka (Milieu Consulting SRL)
  • The cost of non-rurality - preparing for a better urban-rural balance in EU funding

    Data publicării: 28/04/2023Tema:AgricultureAutor:Jorge Núñez Ferrer, Tamás Kiss-Gálfalvi, Doina Postica (CEPS), Izabela Marcinkowska and Karolina Zubel (CASE)
  • Repercussions of the agri-food crisis at local and regional level

    Data publicării: 20/10/2022Tema:Food productionAutor:Tinatin Akhvlediani and Meryem Gökten CEPS) and Izabela Marcinkowska, Jan Bazyli Klakla and Delia Agostinelli (CASE)
  • Rural proofing – a foresight framework for resilient rural communities

    Data publicării: 30/05/2022Tema:Rural developmentAutor:Roland Gaugitsch, Isabella Messinger, Wolfgang Neugebauer, Bernd Schuh (ÖIR), Maria Toptsidou, Kai Böhme (Spatial Foresight
  • How local and regional authorities use World Heritage agricultural landscapes as a tool for enhancing the economic and social sustainability of rural areas

    Data publicării: 27/04/2022Tema:Agriculture, CultureAutor:Fabio Bisogni (Fondazione FORMIT), Rossella Soldi, Simona Cavallini (Progress Consulting S.r.l.), Lorenzo Di Matteo (Fondazione FORMIT)
  • Regional differences in COVID-19 response - exposure and strategy

    Data publicării: 25/08/2021Tema:Long-term strategy for investment, growth and jobs (renewed Europe 2020), Sustainable development, Public health, Consumer policy, Demographic changeAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.)
  • The impact of CAP on territorial development of rural areas

    Data publicării: 08/02/2021Tema:Agriculture, Rural developmentAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.)
  • Experiences of rural areas with European Union’s COVID-19 response measures

    Data publicării: 13/01/2021Tema:Public healthAutor:Alan Matthews, Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.)
  • Regional health policy responses to the COVID crisis

    Data publicării: 07/10/2020Tema:Public healthAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.)
  • Implementation of the Cross-border Healthcare Directive in the European regions

    Data publicării: 06/10/2020Tema:Public healthAutor:Rossella Soldi and Dionne Kringos (Progress Consulting S.r.l., Italy)
  • The role of local and regional authorities in making food systems more sustainable

    Data publicării: 18/09/2020Tema:Agriculture, Food productionAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.) and Simona Cavallini (Fondazione FORMIT)
  • Evaluation of the impact of the current CAP on the agriculture of developing countries

    Data publicării: 20/09/2019Tema:Agriculture, Development cooperationAutor:Alan Matthews and Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l., Italy)
  • Consumer Protection

    Data publicării: 21/12/2018Tema:Consumer policyAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.) and Simona Cavallini (Fondazione FORMIT)
  • Sustainable Forest Management in Regions

    Data publicării: 27/07/2018Tema:Environment policy, ForestryAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.) and Simona Cavallini (Fondazione FORMIT).
  • Sustainable public procurement of food

    Data publicării: 19/04/2018Tema:Food production, Sustainable development, Public procurementAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l., Italy)
  • Mid-term evaluation of the first priority domain of the European Action Plan for Organic Food and Farming

    Data publicării: 28/02/2018Tema:Food production, Rural development, AgricultureAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l.) and Simona Cavallini (Fondazione FORMIT).
  • The management of health systems in the EU Member States – The role of local and regional authorities

    Data publicării: 12/11/2017Tema:Public healthAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l) and Cecilia Odone.
  • The management of health systems in the EU Member States

    Data publicării: 01/01/2017Tema:Climate change policy, Future of EuropeAutor:Rossella Soldi
  • Evolution of the Budget Dedicated for Rural Development Policy

    Data publicării: 29/11/2016Tema:Rural developmentAutor:Rosella Soldi (Progress Consulting S.r.l., Italy & Living Prospects Ltd, Greece)
  • Implementation of the Sendai Framework at the EU level: the take-up of resilience measures by Local and Regional Authorities

    Data publicării: 06/10/2016Tema:Disaster preventionAutor:Rossella Soldi (main author) (Progress Consulting S.r.l., Italy & Living Prospects Ltd, Greece).
  • Developing Blue economy through better methodology for assessment on local and regional level

    Data publicării: 28/09/2016Tema:Fisheries and maritime affairsAutor:Alexander Charalambous (Progress Consulting S.r.l., Italy & Living Prospects Ltd, Greece)
  • Evaluation of the Market Responsibility Programme put forward by the European Milk Board taking 2014 as a test year

    Data publicării: 22/05/2016Tema:Food production, AgricultureAutor:Progress Consulting S.r.l., Italy & Living Prospects Ltd., Greece
  • Mapping of the disadvantaged areas for milk production in Europe

    Data publicării: 22/05/2016Tema:Food production, AgricultureAutor:Rossella Soldi (Progress Consulting S.r.l. & Living Prospects Ltd.)
  • Sustainable and competitive tourism – New funding opportunities for local and regional authorities

    Data publicării: 05/06/2014Autor:Progress Consulting S.r.l. and Living Prospects Ltd.
  • Health in the Regions - Cross Border Health Care: Harmonization in European Regions

    Data publicării: 31/12/2011Autor:European Institute of health of the European Academy of Sciences and Arts

Componență

  • portrait of Isilda Maria Prazeres GOMESIsilda Maria Prazeres GOMESPreședinte/(ă)@IsildaCor
  • portrait of Radim SRŠEŇRadim SRŠEŇPrim-vicepreședinte/(ă)
  • portrait of Hardijs VENTSHardijs VENTSAl/a doilea/doua vicepreședinte/(ă)

​Secretariat

Head of Unit: Serafino NARDI 

Deputy Head of Unit: Dorota T omalak, in charge of Health policies and relations with WHO, tourism and relations with UNWTO (Team B)

Assistant to Head of Unit: Susanna Sjöström, in charge of general support to NAT work, organisation of meetings and horizontal coordination

Cicero Trainee: Antoine Berard, in charge of the general support to NAT work and communication

 

Administrators:

Hélène Moraut, in charge of Common Agriculture Policy and Bioeconomy (Team A)

Anemarija Kosjek, in charge of Food policy, Consumer Protection, Blue Economy and Forestry (Team A)

Klaus Boele, in charge of Rural Agenda and BRASS (Team A)

Sirle Mere, in charge of Civil Protection and relations with UNDRR (Team B)

 

Seconded National Expert:

Florencia Cuervo Torres, in charge of Tourism policies (Team B)

 ​

Assistants:

Michele Bandiera : general support to Team B

Luca Venosta, general support to Team B

Simona Livideanu, general support to Team A

Multimedia

EU organic awards: apply now!

 

Alte materiale video

  • EU organic awards: apply now!
    EU organic awards: apply now!
  • Summit 2022 - Round tables: Rural revival
    Summit 2022 - Round tables: Rural revival
  • Summit 2022 - Round tables: Boosting health resilience
    Summit 2022 - Round tables: Boosting health resilience
  • Summit 2022 - Round tables: Anticipating, preventing, adapting: Territories and climate risks
    Summit 2022 - Round tables: Anticipating, preventing, adapting: Territories and climate risks

Liveblog

Date de contact

Partajează :
 
Back to top