Starea regiunilor și orașelor din Uniunea Europeană 

11 octombrie 2022 

La 11 octombrie 2022, Comitetul Regiunilor va publica Raportul anual al UE privind starea regiunilor și orașelor. Acesta oferă o imagine de ansamblu a celor mai presante provocări cu care se confruntă regiunile și orașele din întreaga Uniune și contribuie la fundamentarea deciziilor politice ale UE.

Cuprins
 
Vasco Alv​​es Cordeiro, CoR President  
The state of regions and cities can only be the state of people's lives across Europe, in all their diversities.

Înțelegerea Europei din perspectivă locală și regională

Pe baza studiilor inițiale comandate de Comitetul European al Regiunilor, precum și a unor cercetări științifice, a contribuțiilor din partea altor instituții europene și a documentației din surse deschise, acest raport le oferă fapte și date factorilor de decizie și părților interesate relevante. Principalele constatări și recomandări vor fi preluate în discursul anual privind starea regiunilor și orașelor din Uniunea Europeană, care va fi susținut de președintele Comitetului European al Regiunilor, Vasco Alves Cordeiro, în cadrul sesiunii plenare din octombrie 2022.

Pornind de la concluziile Conferinței privind viitorul Europei, raportul din acest an se concentrează asupra celor mai presante provocări cu care se confruntă orașele și regiunile UE: consecințele economice și sociale ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, efectele de durată ale pandemiei de COVID-19 și redresarea necesară, urgența climatică și tranziția energetică, lupta împotriva inegalităților și viitorul democrației.

Raportul va include și „Barometrul regional și local”, care va prezenta punctele de vedere ale reprezentanților aleși din întreaga Europă care au participat la sondajul desfășurat în parteneriat cu IPSOS.

Barometrul regional și local al UE

  • În cele 27 de state membre ale Uniunii Europene există peste un milion de politicieni aleși la nivel subnațional. Acești politicieni locali reprezintă o gamă foarte variată de circumscripții la diverse niveluri de guvernare, printre care state federale, regiuni, provincii, județe, districte sau municipalități. Sondajul Eurobarometru flash oferă o platformă importantă care le permite politicienilor de la nivel local din UE să își împărtășească opiniile cu privire la provocările și prioritățile Europei.

    Din răspunsurile lor reies aspecte cărora politicienii locali le-ar acorda prioritate la nivelul UE, cunoștințele lor legate de inițiativele la nivelul UE și de oportunitățile de finanțare din partea UE, ce cred despre viitorul Europei și care sunt răspunsurile lor la situația de urgență creată de războiul din Ucraina. 

     Concluzii principale
  • Raportul anual al UE privind starea regiunilor și orașelor: Fișă informativă pentru anul 2022

    Limbi disponibile (23)
    1. български(3.34 MB-PDF)Descărcare
      Годишен доклад на ЕС за състоянието на регионите и градовете: Информационен фиш за 2022 г
    2. Čeština(3.6 MB-PDF)Descărcare
      Výroční zpráva EU o stavu regionů a měst: Informativní přehled za rok 2022
    3. dansk(3.49 MB-PDF)Descărcare
      Årlig EU-rapport om regionernes og byernes tilstand: Faktablad 2022
    4. Deutsch(3.34 MB-PDF)Descărcare
      EU-Jahresbericht zur Lage der Regionen und Städte: Infoblatt 2022
    5. ελληνικά(3.62 MB-PDF)Descărcare
      Ετήσια έκθεση της ΕΕ για την κατάσταση των δήμων και των περιφερειών: Θεματικό δελτίο 2022
    6. English(3.33 MB-PDF)Descărcare
      EU Annual Report on the State of Regions and Cities: Factsheet 2022
    7. español(3.34 MB-PDF)Descărcare
      Informe anual de la UE sobre el estado de las regiones y las ciudades: Ficha informativa 2022
    8. eesti(3.33 MB-PDF)Descărcare
      ELi aastaaruanne linnade ja piirkondade olukorra kohta: Teabeleht 2022:
    9. suomi(3.49 MB-PDF)Descărcare
      EU:n vuosikertomus alueiden ja kuntien tilasta: Tietokooste 2022
    10. français(3.32 MB-PDF)Descărcare
      Rapport annuel de l’Union européenne sur l’état des régions et des villes: Fiche d’information 2022
    11. Gaeilge(3.63 MB-PDF)Descărcare
      Tuarascáil Bhliantúil an Aontais Eorpaigh maidir le Staid na Réigiún agus na gCathracha: Bileog eolais 2022
    12. hrvatski(3.31 MB-PDF)Descărcare
      Godišnje izvješće EU-a o stanju regija i gradova: Informativni članak 2022.
    13. magyar(3.33 MB-PDF)Descărcare
      Az EU éves jelentése a régiók és a városok helyzetéről: Tájékoztató (2022)
    14. italiano(3.33 MB-PDF)Descărcare
      Rapporto annuale dell’UE sullo stato delle regioni e delle città: Edizione 2022
    15. lietuvių(3.32 MB-PDF)Descărcare
      ES metinė regionų ir miestų padėties ataskaita: 2022 m. informacijos suvestinė
    16. latviešu(3.74 MB-PDF)Descărcare
      ES gadskārtējais ziņojums “Stāvoklis reģionos un pilsētās”: 2022. gada faktu lapa
    17. Malti(3.71 MB-PDF)Descărcare
      Rapport Annwali tal-UE dwar l-Istat tar-Reġjuni u l-Bliet: Skeda informattiva 2022
    18. Nederlands(3.59 MB-PDF)Descărcare
      Jaarlijks verslag over de staat van de regio’s en steden in de EU: Factsheet 2022
    19. polski(3.49 MB-PDF)Descărcare
      Roczne sprawozdanie UE na temat stanu regionów i miast: Arkusz informacyjny 2022 r
    20. português(3.33 MB-PDF)Descărcare
      Relatório anual da UE sobre o estado das regiões e dos municípios: Ficha de informação 2022
    21. slovenčina(3.71 MB-PDF)Descărcare
      Výročná správa EÚ o stave regiónov a miest: Prehľad za rok 2022
    22. slovenščina(3.7 MB-PDF)Descărcare
      Letno poročilo EU o stanju v regijah in mestih: Informativni pregled za leto 2022
    23. svenska(3.7 MB-PDF)Descărcare
      Den årliga rapporten om tillståndet i Europeiska unionens regioner och kommuner: Faktablad 2022
    Căutați o altă limbă care nu se află pe listă?  Aflați de ce.

Multimedia

Regions & Cities move forward the green transition

 

Alte materiale video

  • Regions & Cities move forward the green transition
    Regions & Cities move forward the green transition
  • Regions & Cities make solidarity a reality
    Regions & Cities make solidarity a reality
  • The COVID-19 affected regions & cities in many ways
    The COVID-19 affected regions & cities in many ways
  • Regions & Cities are key to a social union!
    Regions & Cities are key to a social union!

Ediții anterioare

Partajează :
 
Back to top