Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Liderii locali din Ucraina și din UE își unesc forțele ca să pregătească tabere de vară pentru mii de copii  

Vitali Kliciko, președintele Asociației orașelor ucrainene și primarul orașului Kiev, a lansat, împreună cu președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, o amplă inițiativă menită să pregătească tabere de vară pentru copiii ucraineni în orașele și satele europene.

Primarii și guvernatorii din Europa colaborează cu colegii lor ucraineni pentru a organiza transferul și sejurul copiilor din comunitățile locale din Ucraina cele mai grav afectate de război. Proiectul a fost prezentat în cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor (CoR), Adunarea UE a autorităților locale și regionale.

Inițiativa se adresează copiilor și tinerilor de vârstă școlară aflați în ciclul primar, gimnazial și liceal (între 6 și 17 ani) și îngrijitorilor care îi însoțesc (1 adult la 10 copii), care vor avea șansa de a sta cu colegii lor și de a primi sprijin psihologic specific, pentru a le echilibra starea emoțională și a le distrage atenția de la experiențele traumatizante.

„Suntem recunoscători prietenilor noștri europeni pentru că îi primesc pe copiii ucraineni afectați de război. Experiențele și sentimentele pe care copiii le vor încerca în taberele de vară ale UE le vor permite să simtă că Ucraina face parte din Europa. Europa ne așteaptă, iar noi, ucrainenii, suntem bineveniți în Europa”, a declarat dl Kliciko.

„Acest proiect este o prioritate concretă și crucială pentru noi.Membrii CoR din întreaga Uniune și-au manifestat deja disponibilitatea de a primi copii și sunt gata să disemineze informații cu privire la această inițiativă în rândul tuturor autorităților locale și regionale din UE, în cooperare cu principalele asociații teritoriale”, a declarat dl Tzitzikostas.

„Având în vedere amploarea tragediei cu care ne confruntăm, trebuie să ne concentrăm nu numai pe ceea ce facem deja, ci și pe ceea ce putem face în plus. În acest sens, susțin pe deplin propunerea privind programele referitoare la taberele de vară pentru copii, care urmează să fie organizate împreună cu Asociația orașelor ucrainene. Am plăcerea de a vă confirma că Roma se va alătura programului și că va participa la acesta”, a declarat primarul orașului Roma, dl Roberto Gualtieri, care s-a alăturat dezbaterii din sesiunea plenară a CoR.

Obiectivul general este acela de a crea un spațiu în care copiii să se poată simți în siguranță și să retrăiască normal printr-un program zilnic echilibrat, care ar putea contribui pe viitor la recâștigarea unui sentiment de încredere. Activitățile în aer liber, sportul și activitățile de refacere ar urma să contribuie la îmbunătățirea sănătății fizice și mintale. Cursurile de dezvoltare vor îmbogăți cunoștințele fiecărui copil sau tânăr și îi vor oferi ocazia de a comunica într-o limbă străină, în timp ce sprijinul psihologic profesional ar urma să fie disponibil în limba sa maternă.

Durata taberelor va fi de 4-5 săptămâni sau mai mult, în funcție de disponibilitatea organizatorilor locali. Costurile șederii copiilor în tabără, inclusiv călătoria și activitățile din timpul taberei, sunt acoperite de autoritatea locală/regională gazdă, cu implicarea eventuală a partenerilor privați locali.

Asociația orașelor ucrainene se va ocupa, în strânsă cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe și cu autoritățile europene gazdă, de procedurile administrative necesare pentru călătorie, precum și de șederea în localitatea de primire.

Asociația înregistrează în prezent nevoile fiecărei localități și, cu sprijinul Comitetului European al Regiunilor, ofertele partenerilor europeni disponibili.

Comitetul a îndemnat instituțiile UE să simplifice accesul regiunilor și orașelor care se confruntă cu criza refugiaților la finanțare din partea UE și solicită mobilizarea programelor UE existente pentru a sprijini autoritățile-gazdă în acest context specific al inițiativei, punând accentul în special asupra Fondului european de dezvoltare regională și a Fondului social european.

Autoritățile locale și regionale interesate pot contacta Platforma de informare și sprijin pentru Ucraina a CoR la adresa: SupportUkraine@cor.europa.eu

Contacte de presă:

Andrew Gardner – Comitetul European al Regiunilor

andrew.gardner@cor.europa.eu

+32 473 843 981

Tetiana Kuțenko – Asociația orașelor ucrainene

t.kutsenko@auc.org.ua,

+380671619085

Iulia Bandura – Asociația orașelor ucrainene

y.bandura@auc.org.ua

+380979260479

Partajează :