Durabilitatea trebuie să fie principiul călăuzitor al Europei  
Orașele și regiunile solicită ca obiectivele de dezvoltare durabilă să fie plasate în centrul următoarei strategii pe termen lung a Europei, după ce au fost trecute cu vederea de Consiliul European

Plasarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) la baza unei strategii a UE pe termen lung pentru o Europă durabilă până în 2030 s-a aflat în centrul discuțiilor cu vicepreședintele Comisiei Europene, dl Jyrki Katainen, în cadrul sesiunii plenare din iunie a Comitetului European al Regiunilor (CoR). Membrii CoR au adoptat, de asemenea, avizul dlui Arnoldas Abramavičius (LT-PPE), având ca temă rolul regiunilor și al orașelor în transpunerea ODD la nivel local.

Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) – adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în septembrie 2015 – reprezintă planul de acțiune care călăuzește viitoarea traiectorie de dezvoltare economică și socială a planetei. Fiecare dintre cele 17 obiective cuprinde ținte specifice (în total, 169 de ținte), prin care se urmărește să se pună capăt sărăciei, să se protejeze mediul și să se asigure prosperitatea până în 2030. În ianuarie 2019, Comisia Europeană a prezentat un document de reflecție privind o Europă mai durabilă, propunând trei scenarii referitoare la modul în care obiectivele și țintele ar putea fi atinse. Unul dintre scenariile propuse era ca UE să adopte o strategie europeană globală privind ODD. Comitetul European al Regiunilor dorește să se meargă și mai departe.

„Dacă UE vrea să abordeze în mod serios echitatea și schimbările climatice, durabilitatea trebuie să fie mai mult decât o notă de subsol; ea ar trebui să reprezinte punctul nostru cardinal pentru următorul deceniu. Deși este regretabil faptul că statele membre ale UE nu au avut curajul politic de a se angaja pe deplin în favoarea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru 2030, Comitetul nostru va continua să afirme că nu există nicio altă soluție: trebuie să construim o Uniune Europeană durabilă acționând în parteneriat cu regiunile și orașele sale”, a declarat președintele CoR, dl Karl Heinz Lambertz .

Având în vedere că 65 % din cele 169 de ținte ale celor 17 ODD nu pot fi atinse fără implicarea actorilor de la nivel subnațional ( ONU ), abordările ascendente și guvernanța pe mai multe niveluri sunt esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor ambițioase stabilite de Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite. Un sondaj recent al CoR privind contribuțiile locale și regionale la ODD, realizat împreună cu OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), arată că 59 % dintre respondenți sunt în curs de a pune în aplicare ODD.

Dl Jyrki Katainen , vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil cu locurile de muncă, creșterea, investițiile și competitivitatea, a declarat: „ Comitetul Regiunilor, orașele, localitățile și regiunile noastre sunt principalii noștri parteneri în materie de implementare și inovare. În lipsa acestei legături strânse, nu am putea atinge obiectivele pe care le-am stabilit împreună la nivelul UE ”, adăugând că „ inovațiile provin de la nivelul regiunilor. Orice inovație are loc într-un oraș sau o localitate.”

Multe regiuni din UE au fost deschizătoare de drumuri în ceea ce privește transpunerea ODD la nivel local și regional și au demonstrat că regiunile și orașele sunt esențiale nu numai pentru simpla punere în aplicare, ci și pentru că reprezintă factorii de decizie cei mai apropiați de cetățeni, de întreprinderi și de comunitățile locale. Multe regiuni stabilesc ținte mai ambițioase decât cele naționale. Un exemplu în acest sens este orașul meu natal, orașul Espoo, al doilea oraș ca mărime din Finlanda, care, în contextul programului ONU dedicat orașelor fruntașe în îndeplinirea ODD (SDG 25+5 Cities Leadership Platform), și-a stabilit obiectivul de a îndeplini Agenda 2030 până în 2025 și de a-i sprijini și pe alți actori de la nivel mondial în acest proces de transformare ”, a declarat dl Markku Markkula , prim-vicepreședinte al Comitetului European al Regiunilor.

„Obiectivul de a nu lăsa pe nimeni în urmă va necesita integrarea ODD în toate politicile UE, precum și sprijinul și integrarea fondurilor regionale, naționale și europene. Construirea unui model mai sustenabil și mai favorabil incluziunii pentru Europa necesită reforme structurale de anvergură. Alinierea la ODD a semestrului european și a unei politici de coeziune puternice pentru toate regiunile este esențială pentru punerea în aplicare cu succes pe teren a ODD, cu condiția să se bazeze pe un cod de conduită cu caracter juridic obligatoriu privind parteneriatul dintre toate nivelurile de guvernare. Instrumentele există – avem nevoie acum de voința politică de a face din ODD o prioritate” , a declarat dl Arnoldas Abramavičius (LT-PPE), raportorul avizului pe tema „ Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD): o bază pentru o strategie a UE pe termen lung pentru o Europă durabilă până în 2030 ” și membru al Consiliului Local Zarasai.

În cadrul sesiunii plenare din 8 și 9 octombrie 2019 va urma un aviz specific al CoR axat pe pilonul „planetă” din cadrul ODD.

Context:

Avizul „ Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD): o bază pentru o strategie a UE pe termen lung pentru o Europă durabilă până în 2030 ” este răspunsul CoR la documentul de reflecție al Comisiei Europene intitulat „ Către o Europă durabilă până în 2030 ”, prezentat în ianuarie 2019. Documentul de reflecție propune trei scenarii pentru a stimula discuția cu privire la modul în care pot fi monitorizate obiectivele de dezvoltare durabilă în cadrul UE. Cele trei scenarii sunt următoarele:

1. O strategie globală a UE privind ODD care să orienteze acțiunile UE și ale statelor membre;

2. O integrare continuă a ODD în toate politicile relevante ale UE de către Comisie, dar fără a impune punerea în aplicare a acțiunilor de către statele membre;

3. Punerea unui accent mai mare pe acțiunea externă, în paralel cu consolidarea actualului nivel de ambiție în materie de durabilitate la nivelul UE.

Contact:

Carmen Schmidle

Tel. +32 (0)494 735787

carmen.schmidle@cor.europa.eu