Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Regiunile trebuie să se afle în centrul politicii economice europene  

Lecțiile învățate în perioada de austeritate care a urmat ultimei crize ne arată că trebuie modificate normele actuale ale UE în materie de guvernanță economică și promovate investițiile publice

Implicarea atât de necesară a orașelor și regiunilor în conturarea redresării europene după criza provocată de pandemia de COVID-19, precum și în conturarea unui nou sistem european de guvernanță economică au constituit principalele puncte de dezbatere în cadrul primei ședințe a Comisiei pentru politica economică (ECON) după vacanța de vară.

Membrii Comisiei ECON au purtat o primă dezbatere privind Mecanismul de redresare și reziliență , instrumentul în valoare de 672,5 miliarde EUR (312,5 miliarde EUR sub formă de granturi și 360 de miliarde EUR sub formă de împrumuturi), conceput să sprijine țările UE în realizarea de reforme și investiții în prioritățile comune ale UE. Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important instrument financiar inclus în instrumentul de redresare în valoare de 750 de miliarde EUR Next Generation EU , cunoscut și ca Planul de redresare pentru Europa .

Christophe Rouillon (FR-PSE) , primarul localității Coulaines, este raportorul general al avizului „Planul european de redresare economică: Mecanismul de redresare și reziliență și Instrumentul de sprijin tehnic” care va fi adoptat în sesiunea plenară din octombrie 2020. El a afirmat că „planul de redresare în valoare de 750 de miliarde EUR trebuie să ne ajute să ieșim din criza provocată de COVID-19 și să redirecționăm modelul european de dezvoltare. În calitate de reprezentanți instituționali ai orașelor și regiunilor, regretăm că guvernanța este prea centralizată la nivel național și că nu există suficientă ambiție în ceea ce privește dezvoltarea durabilă. Referitor la fondurile structurale ale politicii de coeziune trebuie să evităm să dublăm eforturile și să ajungem să ne furăm singuri căciula, mutând banii dintr - o parte în alta. Fondul de redresare, cunoscut ca Mecanismul pentru redresare și reziliență, poate reprezenta un adevărat salt calitativ pentru stimularea capacității europene de investiții, dar acest lucru nu este posibil fără implicarea orașelor și regiunilor Europei”.

Ședința organizată în întregime la distanță s-a concentrat, de asemenea, asupra textelor elaborate de doi reprezentanți ai guvernului din Valonia. Membrii Comisiei ECON au votat proiectul de aviz privind evaluarea guvernanței economice , elaborat de ministrul-președinte al Valoniei, Elio di Rupo (BE-PSE) , și au avut un schimb de opinii cu privire la proiectul de aviz privind revizuirea politicii comerciale , pregătit de vicepreședintele și ministrul economiei și comerțului, Willy Borsus (BE-Renew Europe) . Acest din urmă aviz urmează să fie adoptat de Comisia ECON la 19 noiembrie.

Elio di Rupo (BE-PSE) a spus: „Punerea în aplicare a suspendării mecanismelor Pactului de stabilitate și de creștere în timpul pandemiei de COVID-19 permite statelor și autorităților locale să răspundă nevoilor cetățenilor și întreprinderilor. Cu toate acestea, trebuie revizuite în profunzime normele de guvernanță economică, pentru a fi la înălțimea ambițiilor unei Europe care răspunde aspirațiilor cetățenilor săi și pentru a transfera întreprinderile strategice esențiale (în sectorul sănătății, alimentar etc.). Mă aștept ca Comisia Europeană să propună un text ambițios pentru o Europă rezilientă, digitală și durabilă”.

Raportoarea Parlamentului European privind evaluarea guvernanței economice, Margarida Marques (PT-PSE) , a participat la dezbatere. Din cauza măsurilor legate de COVID-19, votul complet la distanță asupra textului va fi finalizat joi, 1 octombrie. Adoptarea avizului este prevăzută pentru sesiunea plenară a CoR din 9 și 10 decembrie 2020.

La 28 iulie, dl Di Rupo și dl Rouillon au avut o întâlnire virtuală cu comisarul UE pentru economie, Paolo Gentiloni . Amândoi au subliniat importanța plasării comunităților locale și regionale în centrul fiecărui plan național de redresare.

Anterior, la 2 iulie, președintele CoR, Apostolos Tzitzikostas , s-a întâlnit cu comisarul Gentiloni pentru a discuta modul cel mai potrivit de a implica regiunile și orașele în orientarea instrumentului Next  Generation EU .

Comisarul Gentiloni va participa la sesiunea plenară a CoR din octombrie pentru o dezbatere privind reziliența și redresarea.

Membrii au avut, de asemenea, un schimb de opinii cu Fabian Zuleeg, director executiv al grupului de reflecție independent Centrul European de Politici (EPC), cu privire la evoluția situației în viitoarele relații economice și comerciale dintre UE și Regatul Unit, precum și cu privire la rezerva de ajustare la Brexit. Noul instrument special a fost conceput pentru a contracara consecințele negative și neprevăzute în statele membre și sectoarele cele mai afectate de retragerea Regatului Unit din UE. În conformitate cu Concluziile Consiliului European special din 17-21 iulie 2020 , rezerva de ajustare la Brexit va fi dotată cu un buget de 5 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027.

Comisia ECON a numit-o pe Isolde Ries (DE-PSE) , prim-vicepreședintă a Parlamentului landului Saarland, raportoare pentru planul de acțiune privind materiile prime critice. Planul de acțiune a fost prezentat de Comisia Europeană la 3 septembrie.

Efectele pandemiei de COVID-19 în regiunile din UE și provocările cu care se confruntă autoritățile locale și regionale vor face obiectul primului Barometru anual regional și local , pe care președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR) – Apostolos Tzitzikostas , președintele regiunii Macedonia Centrală, îl va prezenta la sesiunea plenară a CoR din 12 octombrie. Barometrul se bazează pe studii speciale, precum și pe alte cercetări, pentru a oferi o evaluare detaliată a crizei și a unora dintre principalele probleme politice și de politică pe care le-a evidențiat.

Documente de ședință

Clic aici pentru a vă înscrie la Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor 2020.

Persoană de contact:

Matteo Miglietta

Tel. +32 (0)2 282 2440

Mobile: +32 (0)470 895382

matteo.miglietta@cor.europa.eu

Share: