Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Regiunile și orașele vor participa la Conferința privind viitorul Europei  

La 9 decembrie, membrii Comitetului European al Regiunilor au discutat despre Conferința privind viitorul Europei, exprimându-și sprijinul pentru un proces de ascultare activă a cetățenilor (un mecanism permanent de dialog ) și pentru o tranziție amplă la un mod de guvernanță mai transparent și mai deschis. Ei au solicitat, de asemenea, ca orașele și regiunile să participe la conferință, un argument sprijinit de Daniel Freund, deputat în Parlamentul European și coordonatorul Grupului Verzilor/ALE în cadrul Comisiei pentru afaceri constituționale (AFCO) a Parlamentului European, care a afirmat că implicarea regiunilor și orașelor este esențială pentru succesul conferinței. În cursul zilei respective, Comisia AFCO a adoptat un raport cu privire la modul de organizare a conferinței, sprijinind solicitarea CoR de a fi implicat în acest proces și apelul acestuia în favoarea unui mecanism permanent de dialog cu cetățenii.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut, în iulie 2019 – cu ocazia prezentării priorităților sale în calitate de președintă – organizarea unei conferințe privind viitorul Europei. Conferința, care ar trebui să înceapă în primăvara anului 2020 și să aibă o durată de doi ani, are scopul de a da un nou impuls construcției europene și de a consolida democrația europeană. Va implica dialoguri cu cetățenii.

Membrii Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX) au elaborat un proiect de aviz pe tema „ Autoritățile locale și regionale în dialogul permanent cu cetățenii”. Aceasta este contribuția esențială a CoR la Conferința privind viitorul Europei. Recomandările finale sunt prevăzute să fie adoptate în sesiunea plenară a CoR din mai 2020.

Raportoarea Mireia Borrell Porta (ES-AE), secretară pentru acțiune externă și Uniunea Europeană în Guvernul Cataloniei, a afirmat în timpul dezbaterii: „Stabilirea unui dialog permanent și structurat cu cetățenii, coordonat de autoritățile locale și regionale, nu este doar un exercițiu de comunicare și de participare, ci mai ales de guvernanță democratică. Dialogul ar trebui să restabilească căile de comunicare actuale deteriorate între cetățeni și UE și să ducă la evoluția structurilor administrative.”

La ședința Comisiei CIVEX, a luat cuvântul și Pia-Ahrenkilde-Hansen , directoare generală, Direcția Generală Comunicare a Comisiei Europene. Ea a afirmat că implicarea CoR și a membrilor săi este importantă pentru a crea condiții de reușită, pentru a crește aria de difuzare a mesajului conferinței și a ajunge la cetățeni.

Deputatul în Parlamentul European Daniel Freund (DE-Grupul Verzilor/ALE), membru al Grupului de lucru „Conferința privind viitorul Europei” din cadrul Parlamentului European, a declarat: „Suntem încă în faza de concepere și trebuie să decidem asupra modului în care Comitetul European al Regiunilor va fi reprezentat în Conferința privind viitorul UE. Opinia reprezentanților de la nivel european, național, regional și local ar trebui luată în considerare la planificarea generală a conferinței. Suntem deschiși pentru dezbatere și pentru integrarea politicienilor de la nivel local și regional în dezbatere.”

În cursul zilei respective, Comisia AFCO a Parlamentului European a adoptat un raport cu privire la modul de organizare a Conferinței privind viitorul Europei, care recomandă implicarea CoR în proces și un mecanism permanent de dialog cu cetățenii.

Partajează :
 
Știri conexe

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/YOUNG-ELECTED-POLITICIAN-PROGRAMME-2023.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/REGIONS-AND-CITIES-WILL-BE-INVOLVED-IN-THE-CONFERENCE-ON-THE-FUTURE-OF-EUROPE.ASPX

Young people entrusted with the responsibilities of elected office in Europe's cities and regions deserve a voice in the policy making process as key players in building European democracy
Young people entrusted with the responsibilities of elected office in Europe's cities and regions deserve a voice in the policy making process as key players in building European democracy
31.05.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/FOSTERING-DIVERSITY-AND-INCLUSION-ON-THE-GROUND.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/REGIONS-AND-CITIES-WILL-BE-INVOLVED-IN-THE-CONFERENCE-ON-THE-FUTURE-OF-EUROPE.ASPX

Local and regional leaders welcome Commissioner Dalli's support for their work in fostering diversity and inclusion on the ground
Local and regional leaders welcome Commissioner Dalli's support for their work in fostering diversity and inclusion on the ground
24.05.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/155-PLENARY-ANNOUNCEMENT.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/REGIONS-AND-CITIES-WILL-BE-INVOLVED-IN-THE-CONFERENCE-ON-THE-FUTURE-OF-EUROPE.ASPX

On cities' and regions' agenda: Ukraine's reconstruction, crises management, EU budget
On cities' and regions' agenda: Ukraine's reconstruction, crises management, EU budget
23.05.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/LARGER-AND-MORE-RESILIENT-EU.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/REGIONS-AND-CITIES-WILL-BE-INVOLVED-IN-THE-CONFERENCE-ON-THE-FUTURE-OF-EUROPE.ASPX

A larger and more resilient EU in spotlight at CIVEX meeting
A larger and more resilient EU in spotlight at CIVEX meeting
19.04.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/EUROPCOM2023-OPEN.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/REGIONS-AND-CITIES-WILL-BE-INVOLVED-IN-THE-CONFERENCE-ON-THE-FUTURE-OF-EUROPE.ASPX

Join us for EuroPCom 2023!
Join us for EuroPCom 2023!
19.04.2023