Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
(Re)New EUrope: Summitul european al regiunilor și orașelor ‎ se va desfășura la București, la 14 și 15 martie 2019  
Peste 500 de personalități politice de la nivelul UE, național și local își vor prezenta viziunea privind modul în care poate fi consolidată democrația, apropierea de cetățeni și solidaritatea în Uniunea Europeană

Peste 500 de lideri europeni, naționali, regionali și locali din toate statele membre se vor reuni la București în perioada 14-15 martie pentru a dezbate viitorul Europei și rolul regiunilor și orașelor într-o Uniune Europeană reînnoită. Sub titlul „(Re)New EUrope”, summitul va reuni reprezentanți de prim rang din întreaga UE, printre care președintele României, dl Klaus Iohannis, prim-ministrul României, dna Viorica Dăncilă, președintele Comitetului European al Regiunilor, dl Karl-Heinz Lambertz, președintele Comitetului Economic și Social European, dl Luca Jahier, și negociatorul-șef al UE pentru Brexit, dl Michel Barnier.

Contextul summitului și temele abordate

Summitul va avea loc într-un moment critic pentru UE, cu decizii importante care îi vor modela viitorul, inclusiv ieșirea preconizată a Regatului Unit din UE, alegerile europene din mai și negocierile privind bugetul pe termen lung al UE după 2020.

Organizat în comun de Comitetul European al Regiunilor – adunarea UE a reprezentanților politici locali și regionali –, de Președinția română a Consiliului UE și de principalele asociații ale autorităților locale și regionale din România, regiunile și orașele UE își vor prezenta viziunea privind viitorul Europei în perspectiva reuniunii liderilor UE de la Sibiu din 9 mai.

Programul va cuprinde discursuri programatice și șase dezbateri tematice privind: 1)  Coeziunea socială și integrarea în regiuni și orașe ; 2)  Regiunile și orașele UE pentru un viitor durabil ; 3)  Coeziune teritorială care să aducă cetățenii UE mai aproape unii de ceilalți ; 4)  Subsidiaritatea activă ; 5)  Consolidarea democrației europene ; și 6)  Ce așteaptă tinerii lideri de la nivel local și regional din partea UE .

Brexit: Dezbatere cu Michel Barnier

Cu puține zile înainte de data preconizată pentru Brexit (29 martie), negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, este așteptat să se alăture reuniunii la nivel înalt pentru a discuta impactul Brexitului asupra regiunilor și orașelor UE, modul în care UE va sprijini persoanele cele mai expuse, precum și lecțiile învățate pentru viitorul Europei. Având în vedere calendarul și consecințele Brexitului asupra orașelor și regiunilor – în special în cazul în care nu se va ajunge la un acord –, dezbaterea va face referire la două studii:

Un studiu realizat în 2018 de CoR și EUROCHAMBRES, care prezintă în detaliu consecințele Brexitului asupra comerțului și a economiei în regiunile și orașele UE27 (a se vedea comunicatul de presă );

Un studiu publicat cu doar două săptămâni în urmă, efectuat de Universitatea Birmingham și prezentat la CoR, care arată că „Brexitul în absența unui acord” ar cauza prejudicii considerabile economiilor locale, atât în UE, cât și în Regatul Unit (a se vedea comunicatul de presă ).

100 de tineri politicieni aleși – participanți la Summit

100 de tineri politicieni de la nivel local și regional au fost invitați la București să contribuie la dezbaterea privind viitorul Europei. Tinerii lideri invitați își vor împărtăși opiniile cu privire la aspecte precum viitorul Europei, modul în care UE poate stabili un schimb permanent cu tinerii lideri locali și regionali; măsurile ce pot fi luate de regiuni, orașe, parlamente și partide politice pentru a se implica mai mult în politica europeană.

O mai bună legiferare la nivelul UE: lansarea Rețelei centrelor regionale

Având în vedere că orașele și regiunile sunt responsabile pentru punerea în aplicare a două treimi din legislația UE, Comitetul înființează o rețea de „centre regionale” ( #RegHub ), care să le permită să contribuie în continuare la monitorizarea, evaluarea și îmbunătățirea legislației UE. Evenimentul va marca lansarea oficială a inițiativei, cu cele 20 de regiuni participante în faza-pilot (2019-2020).

Calea către Sibiu: Declarația Summitului va prezenta punctul de vedere al regiunilor și orașelor cu privire la viitorul Europei

Summitul se va încheia cu adoptarea unei declarații a liderilor locali și regionali cu privire la „Construirea UE de la temelie, împreună cu regiunile și orașele” . Declarația va fi înmânată oficial președintelui României, dl Klaus Iohannis . Declarația definește poziția regiunilor și orașelor – ce urmează a fi prezentată liderilor instituțiilor UE și șefilor de stat și de guvern care se vor reuni la Sibiu, la 9 mai pentru a discuta despre viitorul UE.

Informații pentru presă și materiale media:

Programul media, contactele de presă și toate materialele mass-media relevante sunt disponibile pe site-ul internet al summitului

Principalele sesiuni ale reuniunii la nivel înalt vor fi transmise în direct pe pagina de internet a Summitului

Urmăriți #EULocal pentru a comunica cu alții prin intermediul platformelor de comunicare socială

Starea Uniunii Europene: perspectiva regiunilor și a orașelor – 2018 broșură CoR

Informații generale:

Summitul european al regiunilor și orașelor a fost creat cu scopul de a se asigura că autoritățile locale și regionale contribuie pe deplin la cele mai importante dezbateri din Uniunea Europeană. El a fost conceput de Comitetul European al Regiunilor pentru a completa activitatea sa de zi cu zi în calitate de organ consultativ al instituțiilor decizionale ale UE. Summitul se organizează o dată la doi ani. Aceste reuniuni la nivel înalt au loc, în mod tradițional, în statul membru care asigură președinția Consiliului Uniunii Europene. Astfel, ultimele summituri au avut loc la Bratislava (2016), Atena (2014), Copenhaga (2012), Praga (2009) și Roma (2007). Această tradiție este continuată și în acest an.

Partajează :