Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Investind în Europa: formarea unei coaliții de orașe și regiuni inteligente — seminar la nivel înalt cu dl Jeremy Rifkin  

La 7 februarie , Comitetul European al Regiunilor și Comisia Europeană vor găzdui împreună, la Bruxelles, un seminar la nivel înalt, intitulat „Investind în Europa: formarea unei coaliții de orașe și regiuni inteligente – către o a treia revoluție industrială”. Seminarul va fi găzduit în comun de dl Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei Europene, și de dl Markku Markkula, președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR), cărora li se va alătura dl Jeremy Rifkin, președintele Fundației privind tendințele economice.

Printre invitați se vor număra dl Etienne Schneider , viceprim-ministru și ministrul economiei din Luxemburg, dl  Xavier Bertrand , Președintele regiunii Hauts-de-France, și dl Ahmed Abutaleb , primarul orașului Rotterdam, care vor împărtăși din experiența lor în ceea ce privește mobilizarea sectorului public, a comunității de afaceri, a societății civile și a mediului academic pe calea către o economie și o societate inteligentă. Indiferent de implicarea dumneavoastră în ceea ce privește orașele și regiunile inteligente – ca promotor al unor investiții la nivelul UE, ca ambasador în domeniul schimbărilor climatice sau ca reprezentant al unor asociații precum „Orașe inteligente, deschise și agile” ( a cărei conferință pe anul 2017 a avut loc la sediul CoR săptămâna trecută ) –, noi vă așteptăm cu multă plăcere pe 7 februarie.

Faceți clic aici pentru a vă înscrie . Seminarul va avea loc la sediul CoR, clădirea JDE, rue Belliard 99-101, 1040 Bruxelles, între orele 10:00 și 16:00, și va include un prânz de lucru.

 

Partajează :