Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Liderii locali: Statele membre trebuie să convină asupra unor obiective mai ambițioase în domeniul climei și să reducă cu cel puțin 55 % emisiile de dioxid de carbon până în 2030  

CoR și ministrul german al mediului discută despre modalitățile unei redresări verzi, reziliente și echitabile

Liderii locali și regionali au subliniat astăzi că Europa trebuie să tragă învățămintele cuvenite din criza provocată de pandemia de COVID-19 și să pregătească terenul pentru o redresare verde prin capacitarea orașelor și regiunilor sale, astfel încât ele să călăuzească/îndrume/ghideze combaterea schimbărilor climatice. Acest mesaj a reieșit din discuția membrilor Comitetului European al Regiunilor cu Svenja Schulze, ministra federală a mediului, conservării naturii și siguranței nucleare din Germania. Comitetul European al Regiunilor le-a cerut, de asemenea, tuturor șefilor de stat și de guvern din UE-27 să convină săptămâna aceasta asupra unui obiectiv mai ambițios de reducere a emisiilor cu cel puțin 55 % până în 2030.

În cadrul reuniunii Consiliului European de săptămâna aceasta, liderii celor 27 de state membre ale UE vor încerca să ajungă la un acord cu privire la un nou obiectiv al UE de reducere a emisiilor până în 2030. Comisia Europeană propune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2030, cu cel puțin 55 % față de nivelul din 1990, poziție susținută de Comitetul European al Regiunilor. În cursul dezbaterilor din cadrul sesiunii plenare online a Comitetului, liderii regiunilor, orașelor și satelor din UE au subliniat că criza provocată de pandemia de COVID-19 nu ar trebui să submineze angajamentul UE de a aborda crizele din domeniile climei și biodiversității prin stabilirea unui nou obiectiv mai ambițios pentru 2030. Punerea în aplicare cu succes a Pactului verde european – noua strategie de creștere a UE – trebuie transformată în proiecte concrete la nivel local și trebuie să se bazeze pe o abordare descentralizată.

Apostolos Tzitzikostas , președintele Comitetului European al Regiunilor și guvernatorul regiunii Macedonia Centrală din Grecia, a declarat : „Economia și clima se află la un punct de cotitură: avem nevoie de o redresare europeană echilibrată, justă și ecologică pentru fiecare regiune, oraș și sat. Statele membre ale UE trebuie să convină asupra reducerii emisiilor de dioxid de carbon cu cel puțin 55 % până în 2030 și să aprobe fără întârziere bugetul pe termen lung al UE și planurile de redresare. Acest lucru este esențial pentru a deschide calea către o Europă neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 și pentru a garanta o tranziție rapidă către economii mai durabile, protejând locurile de muncă și creând noi oportunități.”

Luând cuvântul în cadrul sesiunii plenare a CoR din 8 decembrie, ministra federală Svenja Schulze a declarat: „La fel ca în lupta împotriva COVID-19, cunoaștem un factor-cheie de succes în politica din domeniul mediului și al climei: o bună cooperare între toate nivelurile politice - european, național, regional și local. Pactul verde este strategia pentru relansarea economică a Europei, menită să o facă mai rezilientă, mai competitivă și mai viabilă. Este esențial ca statele membre să ajungă în curând la un acord cu privire la cadrul financiar multianual și la Mecanismul de redresare și reziliență, care prevede sume uriașe pentru protecția climei și biodiversitate.”

Primarul orașului Sevilla, Juan Espadas (ES-PSE) , președintele Comisiei ENVE și al Grupului de lucru privind Pactul verde la nivel local din cadrul CoR, a declarat: „Redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID - 19 reprezintă o oportunitate de a reconstrui Europa într-un mod durabil și de a accelera tranziția ecologică atât de necesară. Nu avem timp de pierdut, nici pentru a ne salva economiile cu un buget european puternic, nici pentru a lua măsuri îndrăznețe în domeniul climei. Planul privind obiectivele climatice pentru 2030 poate deveni, în cursul acestei săptămâni, una dintre realizările majore ale actualei Președinții. Orașele și regiunile sunt pregătite să acționeze.”

Evocând angajamentul guvernului german față de o implicare puternică a autorităților locale și regionale în politica privind clima, actuala Președinție a Consiliului – care își va încheia mandatul de șase luni la 31 decembrie – a solicitat CoR două avize. Primul evaluează oportunitățile de adaptare preventivă la schimbările climatice și îndeamnă Comisia să elaboreze noua Strategie a UE de adaptare, însoțită de obiective și indicatori clari, în conformitate cu principiile subsidiarității active și proporționalității.

Raportorul Markku Markkula (FI-PPE) , președintele Consiliului Local al orașului Espoo și fost președinte al CoR (2015-2017), a declarat: „Conducerea politică ar trebui să considere schimbările climatice o urgență care trebuie abordată în mod colectiv prin măsuri inovatoare de eliminare a compartimentărilor și barierelor și prin integrarea politicilor de atenuare și adaptare. Acest lucru înseamnă creșterea ambițiilor în materie de climă mult peste nivelul dezbătut astăzi de UE și dotarea orașelor și regiunilor cu instrumentele necesare pentru a dezvolta soluții cu caracter local. Nicio politică de adaptare nu va funcționa decât dacă ia în considerare nevoile, opiniile și expertiza regiunilor și orașelor.”

Al doilea aviz , care se axează pe impactul schimbărilor climatice în regiuni și oferă o primă evaluare a Pactului verde, va fi prezentat miercuri de către raportorul Andries Gryffroy (BE-AE ). Dl Gryffroy, deputat în Parlamentul flamand, a declarat: „Pactul verde va avea succes numai dacă va sprijini o abordare ascendentă. Solicităm o cooperare mai strânsă cu Comisia Europeană, pentru a garanta că regiunile și orașele ocupă un rol central. Mai multe regiuni și orașe au adoptat planuri de tranziție energetică sau acorduri ecologice la nivel local. Totuși, acestea se reflectă rareori în planurile și strategiile naționale. Propunem ca administrațiile subnaționale să fie pe deplin implicate în definirea și punerea în aplicare a planurilor naționale de redresare și să beneficieze de un acces sporit și mai ușor la fonduri. Suntem pregătiți să colaborăm cu Comisia și cu Centrul Comun de Cercetare al acesteia, pentru a elabora un tablou de bord regional european, a monitoriza și urmări progresele înregistrate în punerea în aplicare la nivel regional a legislației, politicilor și finanțării legate de climă și de Pactul verde.”

Context

În cadrul reuniunii Consiliului European din această săptămână (10-11 decembrie), liderii celor 27 de state membre ale UE vor încerca să ajungă la un acord cu privire la un nou obiectiv al UE de reducere a emisiilor până în 2030. Acest lucru va permite UE să își prezinte contribuția actualizată stabilită la nivel național în cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, înainte de sfârșitul anului 2020. Planul privind obiectivele climatice pentru 2030 al Comisiei Europene propune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % față de nivelul din 1990, poziție susținută de Comitetul European al Regiunilor.

Persoană de contact:

Lauri Ouvinen

Tel. +32 473536887

lauri.ouvinen@cor.europa.eu

David Crous

Tel. +32 470 881 037

david.crous@cor.europa.eu

Share: