Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Pactul ecologic european – comunitățile mici pot avea un impact important  
Politica de mediu la nivel inframunicipal este fundamentală pentru adaptarea la efectele devastatoare ale încălzirii globale

Planurile ample ale industriei și strategiile globale de investiții pentru decarbonizarea economiei mondiale se află, fără îndoială, pe masa discuțiilor marilor capitale europene. Însă furtuna Gloria de pe Marea Mediterană a afectat cel mai mult comunitățile costiere de mici dimensiuni. Comunitățile inframunicipale sunt primele afectate de impactul schimbărilor climatice, având, în același timp, un rol esențial în aplicarea măsurilor de adaptare la încălzirea globală. Pe măsură ce Pactul ecologic devine prioritatea absolută a UE, Comitetul European al Regiunilor solicită fonduri sporite și programe adaptate pentru comunitățile aflate sub nivelul municipal, inclusiv pentru insule, comunități slab populate, sate și districte.

Comitetul European al Regiunilor (CoR) a adoptat avizul pe tema „Politica de mediu la nivel inframunicipal: către cartiere și mici comunități durabile” , al raportorului Gaetano Armao (IT - PPE) , vicepreședintele și ministrul regional pentru economie al Regiunii Sicilia și președintele Grupului interregional „Regiuni insulare” al CoR .

Raportorul Armao a declarat: „În calitate de Adunare a autorităților locale și regionale din UE, este datoria noastră să canalizăm vocea comunităților inframunicipale și să sprijinim inițiativele care le fac mai prospere și mai durabile. Fie că este vorba de insule mici, de districte urbane sau de zone montane nepopulate, trebuie instituite mecanisme adaptate, pentru a face față provocărilor de mediu specifice, cu care se confruntă în prezent comunitățile aflate sub nivelul municipal. Trebuie să începem cu simplificarea și raționalizarea normelor de eligibilitate, pentru a încuraja participarea directă a entităților inframunicipale la programele de mediu ale UE”.

Membrii reamintesc că comunitățile inframunicipale au un control redus asupra deciziilor legate de aspecte esențiale ale tranziției ecologice, cum ar fi transportul, gestionarea deșeurilor, a apei sau calitatea aerului. Membrii sunt de acord că acestea trebuie luate în considerare în avizele CoR. Comitetul solicită Comisiei Europene să evalueze propunerea de a lansa Ziua europeană a satelor și cartierelor durabile, prin care să se promoveze și să se încurajeze implicarea lor directă în eforturile Europei către neutralitatea climatică.

CoR solicită punerea în aplicare a unor măsuri și mecanisme care să maximizeze impactul pozitiv al politicilor de mediu ale UE la nivel inframunicipal. Membrii propun lansarea unor cereri specifice de exprimare a interesului și a unor programe de lucru, cu scopul de a accelera tranziția către surse de energie regenerabile și de a permite adoptarea unor noi sisteme participative și a unei dinamici comunitare care să stimuleze dezvoltarea durabilă la nivel local. În prezent, UE sprijină strategiile de dezvoltare la nivel inframunicipal prin inițiative specifice, cum ar fi grupurile de acțiune locală LEADER .

În Europa, există o mare diversitate de forme instituționale și de termeni utilizați pentru comunitățile de la nivel inframunicipal. Cătun, cartier, district, arondisment, sector, sat, parohie și burg sunt unii dintre termenii utilizați pentru a defini comunitățile de la nivel inframunicipal. De la districte urbane dens populate la insule mici și sate montane, comunitățile inframunicipale se confruntă cu provocări specifice de mediu și, adesea, nu dispun de capacitățile și resursele necesare pentru a le depăși.

Membrii solicită ca politicile de mediu ale UE să ia în considerare toate tipologiile de comunități, în conformitate cu Avizul CoR „Către un al 8 - lea program de acțiune pentru mediu” .

Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali se angajează la un dialog cu Comisia Europeană, inclusiv în cadrul Platformei tehnice pentru cooperare în domeniul mediului , pentru a se garanta că comunitățile mici de la nivel inframunicipal sunt luate în considerare în mod adecvat în punerea în aplicare a politicilor de mediu specifice ale UE. Acest lucru s - ar putea baza pe eforturile existente de a furniza documente și instrumente de orientare.

Avizul adoptat este legat de un studiu care oferă o imagine de ansamblu a rolului ecologic al comunităților inframunicipale în toate statele membre.

Contact:

David Crous

Tel. +32 470881037

david.crous@cor.europa.eu