Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Mesajul regiunilor și orașelor UE către Angela Merkel: suntem hotărâți să conlucrăm pentru o Europă mai rezilientă, mai democratică, mai durabilă și mai umană  
 

În cadrul sesiunii plenare din octombrie, cancelara Germaniei, Angela Merkel, a discutat cu membrii Comitetului European al Regiunilor despre impactul crizei cauzate de pandemia de COVID-19 și despre viitorul Europei.

Președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, a întâmpinat-o pe Angela Merkel, cancelara Republicii Federale Germania, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor (#CoRplenary) din 13 octombrie. Cancelara germană a prezentat prioritățile Președinției germane a UE, a discutat rolul autorităților locale și regionale în redresarea Europei și a avut un schimb de opinii cu membrii CoR cu privire la viitorul Europei (vizionați aici dezbaterea pe această temă) .

Abordând principalele așteptări ale regiunilor și orașelor de la Președinția germană, Apostolos Tzitzikostas a declarat: „Cele 300 de regiuni și 90 000 de localități sunt temelia construcției democratice a UE și plasa sa de siguranță. Ca lideri locali și regionali, ne aflăm în prima linie în combaterea pandemiei. Lucrăm neobosit pentru a stopa răspândirea virusului, pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili, a ne apăra comunitățile și a proteja întreprinderile și locurile de muncă. Cetățenii noștri consideră că suntem nivelul de guvernanță cel mai demn de încredere și cel mai eficace. Dacă Europa dorește să stabilească o legătură mai strânsă cu oamenii la nivel teritorial și să găsească soluții concrete la nevoile acestora, liderii locali și regionali trebuie să capete un rol mai important în procesul de luare a deciziilor de la nivelul UE.”

„Pandemia a demonstrat limitele actualei Europe bidimensionale, bazate doar pe statele membre și pe Bruxelles” , a continuat președintele Tzitzikostas. „Avem nevoie de o Casă europeană a democrației cu trei dimensiuni, în cadrul căreia toate nivelurile de guvernare – UE, național și regional/local – să conlucreze în serviciul cetățenilor și mai aproape de cetățeni. Credem în motto-ul Președinției germane: «Gemeinsam» («Împreună»). Împreună putem construi o Europă mai rezilientă, mai democratică, mai durabilă și mai umană.”

CONTEXT:

Orașele și regiunile Europei se află în continuare în prima linie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Autoritățile locale și regionale au fost nevoite să reacționeze rapid pentru a oferi sprijin celor mai vulnerabili cetățeni și întreprinderilor locale. Criza cauzată de pandemia de COVID-19 a avut un impact asupra fiecărei regiuni, fiecărui oraș și fiecărei comunități locale din Europa, în fiecare dintre ele în mod diferit, fapt demonstrat și de datele oferite de Barometrul regional și local anual , prezentat de CoR la începutul acestei săptămâni. Sub deviza „ Împreună pentru redresarea Europei ”, Președinția germană a Consiliului UE se va axa în mod direct pe depășirea pandemiei de COVID - 19: combaterea răspândirii virusului, sprijinirea redresării economiei europene și consolidarea coeziunii sociale în Europa. În timpul crizei, autoritățile locale și regionale s-au aflat alături de cetățeni, ceea ce a demonstrat că ele trebuie să ocupe o poziție centrală în procesul decizional, pentru a se asigura o redresare economică echitabilă și de succes.

În contextul Conferinței privind viitorul Europei, pandemia a accentuat, de asemenea, necesitatea urgentă de a acorda autorităților locale și regionale un loc central, astfel încât UE să devină mai democratică, mai transparentă, mai apropiată și mai aptă să răspundă nevoilor cetățenilor săi. Un sondaj recent (pe care îl puteți consulta aici ), realizat de Kantar, arată că o largă majoritate de cetățeni din fiecare țară consideră că influența autorităților locale și regionale la nivelul UE este prea mică, iar o majoritate absolută consideră că creșterea acestei influențe ar avea un impact pozitiv asupra capacității UE de a rezolva problemele.

Persoană de contact:

Michele Cercone

Purtător de cuvânt al președintelui

Tel. +32 (0)498 982 349

michele.cercone@cor.europa.eu