Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
UE trebuie să își sporească capacitatea de producție a medicamentelor  

Capacități de producție inadecvate, inegalități de lungă durată între regiunile urbane și rurale și lipsa de cooperare – învățăminte desprinse din pandemie, scoase în evidență de liderii locali și regionali

Uniunea Europeană trebuie să își reducă dependența de producătorii din afara granițelor sale prin încurajarea relocării producției de medicamente esențiale și de echipamente de protecție pe teritoriul european, au declarat membrii Comitetului European al Regiunilor, la 7 mai. Îndemnul la „autonomie strategică” este una dintre recomandările cuprinse în avizul pe tema Experiențe și învățăminte desprinse de regiuni și orașe în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19 .

Avizul identifică, de asemenea, cooperarea mai strânsă între autoritățile publice la nivel local, regional, național și la nivelul UE ca mijloc de consolidare a capacității Uniunii de prevenire a crizelor sanitare, de gestionare a acestora și de redresare în urma lor. Recomandările acordă o atenție deosebită situației regiunilor rurale, îndemnând UE să sporească flexibilitatea normelor sale bugetare și a celor privind ajutoarele de stat, și să reducă decalajele dintre comunitățile urbane și rurale, în special în ceea ce privește infrastructura digitală și de transport. De asemenea, liderii locali și regionali au îndemnat UE să implice mai mult autoritățile locale și regionale în dezvoltarea de noi instrumente ale UE, cum ar fi planurile de redresare Next Generation EU și mecanismul de răspuns la criza alimentară.

Raportoarea avizului Experiențe și învățăminte desprinse de regiuni și orașe în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19 , Joke Schauvliege (BE-PPE), membră a Parlamentului flamand, a declarat: „Acest aviz a fost elaborat în urma unei ample consultări și participări a regiunilor, a societății civile și a experților în diverse domenii și demonstrează necesitatea generală de a desprinde învățăminte serioase din criza provocată de pandemia de COVID - 19. De exemplu, Europa trebuie să acorde mai multă atenție cooperării intense cu nivelul regional și local și să le aducă la masa discuțiilor în calitate de parteneri cu drepturi depline. Dezbaterea privind viitorul Europei este, de asemenea, momentul în care trebuie să reflectăm asupra unei viziuni mai largi a Europei, inclusiv asupra competențelor UE în domeniul sănătății”.

Reflecțiile CoR, solicitate de secretara generală a Comisiei Europene, vor contribui la un raport pe care Comisia Europeană îl pregătește pentru Consiliul Uniunii Europene, instituția care reunește miniștrii de la nivel național din fiecare țară a UE pentru a adopta legi și a coordona politicile.

Apelul la o mai mare implicare reflectă angajamentul îndelungat al CoR pentru colaborarea dintre diferite niveluri de guvernare, precum și îngrijorarea cu privire la reintroducerea frontierelor în timpul pandemiei și la consecințele speciale asupra regiunilor de frontieră. De asemenea, este expresia temerii că răspunsul UE la pandemie este prea centralizat și axat pe cooperarea cu autoritățile naționale. Recomandările includ solicitarea ca cooperarea transfrontalieră să facă parte din toate planurile de urgență și să fie înființate grupuri de contact interregionale și transfrontaliere, pentru a îmbunătăți comunicarea transfrontalieră și colaborarea dintre statele membre și regiunile de frontieră.

În cadrul sesiunii sale plenare, care a avut loc online, Comitetul European al Regiunilor a adoptat, de asemenea, o rezoluție referitoare la libera circulație în timpul pandemiei de COVID-19 (Adeverința electronică verde) și intensificarea producției de vaccinuri , care include și o solicitare de derogare temporară de la brevetele de care beneficiază societățile farmaceutice. În plus, Comitetul a aprobat trei avize axate pe dezvoltarea infrastructurii de sănătate și a politicilor în domeniul sănătății la nivelul UE, care să promoveze eforturile UE de a obține autonomie strategică și de a face față crizelor sanitare. Roberto Ciambetti (IT-CRE), președintele Consiliului Regional Veneto, a elaborat un aviz pe tema Uniunea Europeană a sănătății ; Birgitta Sacrédeus (SE-PPE), membră a Consiliului Regional Dalarna, a fost responsabilă de elaborarea recomandărilor privind strategia farmaceutică a UE și rolul Agenției medicale europene ; iar Olgierd Geblewicz (PL-PPE), mareșalul voievodatului Pomerania Occidentală, a propus modificări la rolul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și asistența medicală transfrontalieră .

În primul său Barometru regional și local anual , publicat în octombrie 2020, Comitetul European al Regiunilor a constatat diferențe foarte semnificative în ceea ce privește furnizarea de asistență medicală între regiunile din UE și, de asemenea, între regiunile din același stat membru. Un sondaj realizat în cadrul Barometrului regional și local anual a constatat că europenii au mai multă încredere în autoritățile locale și regionale decât în UE sau în guvernul lor național și că, în opinia acestora, acordarea unei influențe mai mari autorităților locale și regionale ar avea un efect benefic asupra capacității UE de a rezolva problemele. Sănătatea este domeniul în care europenii ar dori cel mai mult ca autoritățile locale și regionale să exercite o influență mai mare asupra deciziilor luate la nivelul UE.

Context

Comitetul European al Regiunilor – Studii și rapoarte : Barometrul regional și local anual al UE ( raportul complet și date privind impactul asupra sănătății , octombrie 2020); Impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19 asupra administrațiilor regionale și locale (studiu comun CoR-OCDE, octombrie 2020); Evaluarea impactului teritorial: starea orașelor și regiunilor în timpul crizei COVID-19 (octombrie 2020); Răspunsurile politicii regionale în materie de sănătate la criza provocată de pandemia de COVID-19 (octombrie 2020); Punerea în aplicare a Directivei privind asistența medicală transfrontalieră în regiunile europene (octombrie 2020).

Experiențe la nivel local: Platforma de schimb a CoR (Experiențe ale administrațiilor locale și regionale în timpul primului val al pandemiei); Reinventarea orașelor (raport Eurocities, conținând zeci de exemple de acțiuni, inițiative și proiecte municipale).

Persoană de contact:

Andrew Gardner

Tel. +32 473 843 981

andrew.gardner@cor.europa.eu

Partajează :