Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
UE trebuie să asigure capacitatea regiunilor și orașelor sale de a apăra drepturile fundamentale și statul de drept  

Cu opt săptămâni înainte de alegerile europene, liderii locali și regionali au avertizat că creșterea populismului reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a drepturilor fundamentale în UE. Aceștia au susținut că UE trebuie să consolideze și mai mult capacitatea regiunilor și orașelor, care se află în prima linie în combaterea rasismului, a discursului de incitare la ură și a discriminării, promovând, totodată, coeziunea socială. Acesta a fost principalul mesaj al unei dezbateri la care au participat dl Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, dna Domenica Ghidei Biidu, vicepreședintă a Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței a Consiliului Europei, și dl Michael O’Flaherty, directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, desfășurată astăzi.

Dl Karl-Heinz Lambertz , președintele Comitetului European al Regiunilor, a afirmat următoarele: „ Datorită apropierii lor de cetățeni, orașele și regiunile joacă un rol esențial în promovarea și respectarea valorilor europene. Ele se află în prima linie în ceea ce privește protejarea grupurilor vulnerabile, prin măsuri în domenii precum educația, libertatea de asociere și de exprimare și politicile sociale. Înaintea alegerilor europene, adunarea noastră a autorităților locale și regionale dorește să reamintească faptul că respectarea drepturilor fundamentale nu este numai un principiu înscris în tratatele și cartele noastre. Este vital să menținem democrația europeană prin asigurarea participării, reprezentării și protecției tuturor cetățenilor.”

Dl Koen Lenaerts , președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, a declarat: „ Uniunea Europeană este întemeiată pe valorile pe care le implică respectarea drepturilor fundamentale, a democrației și a statului de drept, care conferă legitimitate proiectului european.

Fără democrație și drepturi fundamentale, statul de drept este lipsit de substanță. Carta drepturilor fundamentale se află în vârful ierarhiei normelor UE. Orice măsură națională incompatibilă cu Carta trebuie lăsată la o parte.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, dl Frans Timmermans , a declarat: „ Drepturile fundamentale ar rămâne o realitate virtuală dacă protecția lor nu ar fi asigurată de instanțe independente. Statul de drept are importanță nu doar la nivel național. Acesta este esențial la toate nivelurile de guvernare, inclusiv la nivel regional și local. Din păcate, în ultimii ani, am asistat la multiplicarea problemelor legate de respectarea statului de drept în întreaga Uniune. Aceste evoluții nu au făcut decât să sporească convingerea Comisiei privind importanța utilizării tuturor instrumentelor de care dispunem pentru a asigura respectarea valorilor UE.”

La 3 aprilie, Comisia Europeană a adoptat o comunicare pe tema „ Consolidarea sporită a statului de drept în cadrul Uniunii ”.

Notă în atenția editorilor

Puteți urmări dezbaterea completă pe această temă aici .

Faceți clic aici pentru a consulta Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

Contact: David Crous | david.crous@cor.europa.eu