Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Bugetul UE: acțiunea locală în favoarea climei ar avea de suferit de pe urma unei eventuale reduceri a investițiilor UE la nivel regional  

Uniunea Europeană trebuie să mențină o politică regională puternică pentru a-și îndeplini angajamentele internaționale în materie de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, a afirmat liderul responsabililor locali și regionali din UE, la 22 februarie.

Dl Karl-Heinz Lambertz , președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR), a luat cuvântul cu ocazia sărbătoririi celei de-a 10-a aniversări a Convenției europene a primarilor pentru climă și energie , afirmând că aceasta „a depășit toate așteptările” și a devenit „o adevărată poveste europeană de succes”. Convenția primarilor a fost creată în Europa în 2008 pentru a sprijini orașele sau regiunile care doresc să depășească, din proprie inițiativă, obiectivul UE de reducere a emisiilor. Aceasta a devenit o inițiativă globală în 2016 , când a fuzionat cu Pactul primarilor.

Luând cuvântul în fața Parlamentului European – alături de președintele acestei instituții, dl Antonio Tajani – președintele CoR, dl Lambertz, a afirmat: „Acum 10 ani, nimeni nu s-ar fi gândit că peste 9 000 de localități urmau să adere la această mișcare pornită de jos pentru a combate schimbările climatice sau că ea se va răspândi în întreaga lume. Dar liderii locali înțeleg că ecologizarea economiilor noastre, depoluarea aerului nostru și asigurarea unei aprovizionări durabile cu produse alimentare sănătoase îmbunătățesc viața cetățenilor noștri. Orașele și regiunile reprezintă răspunsul la provocarea legată de schimbările climatice și energie și se află în linia întâi pentru a acționa în acest sens . Guvernele naționale trebuie să recunoască în mod oficial acest lucru, oferind regiunilor și orașelor un loc la masa negocierilor mondiale privind schimbările climatice”.

Cu ocazia acestui eveniment, desfășurat cu o zi înainte ca liderii UE să se reunească pentru a discuta următorul buget al UE, președintele Lambertz a adăugat: "Dacă se dorește ca Europa să ocupe, în continuare, un rol de frunte în combaterea schimbărilor climatice și ca ea să devină ecologică din nou, trebuie să se asigure o finanțare adecvată responsabililor locali și regionali. Aceasta înseamnă garantarea faptului că politica de coeziune a UE– care alocă, în prezent, peste 25% din bugetul său acțiunii climatice – rămâne o politică solidă și eficace. Politica de coeziune finanțează planurile locale de acțiune în domeniul climei și energiei și investește în eficiența energetică, energia din surse regenerabile și transportul public durabil în regiunile și orașele noastre. Subminarea politicii de coeziune ar avea repercusiuni grave asupra capacității noastre de a crea locuri de muncă ecologice, de a ne reduce emisiile de dioxid de carbon și de a trece la o economie cu emisii scăzute”.

Acesta a solicitat partizanilor acțiunii climatice să pledeze pentru o politică de coeziune a UE puternică, mai eficace, vizibilă și accesibilă pentru fiecare regiune și oraș din UE după 2020. Comitetul – Adunarea UE alcătuită din 350 de reprezentanți locali și regionali – a formulat recomandări ample cu privire la modalitatea de a îmbunătăți această politică. Totodată, Comitetul, împreună cu principalele asociații ale orașelor și regiunilor europene, a lansat #CohesionAlliance (Alianța pentru coeziune), o coaliție a celor care consideră că politica de coeziune a UE trebuie să continue să reprezinte un pilon pentru viitorul UE. Acesta a fost și principalul mesaj al președintelui Lambertz într-o scrisoare adresată dlui Donald Tusk, președintele Consiliului European, la 21 februarie, în care a solicitat ca bugetul UE să fie „mărit pentru a atinge 1,3% din venitul național brut al UE-27”.

Note pentru editori:

Printre vorbitorii care au luat cuvântul la ceremonia de sărbătorire a celei de a 10-a aniversări a Convenției europene a primarilor pentru climă și energie s-au numărat primari din întreaga Europă și trei comisari europeni – vicepreședintele Maroš Šefčovič, comisarul Miguel Arias Cañete și comisarul Carlos Moedas. Comisia Europeană finanțează Convenția europeană a primarilor pentru climă și energie.

Pe lângă președintele Lambertz, au luat cuvântul trei membri ai CoR: dl Fernando López Miras (ES-PPE), președintele Regiunii Murcia, dl Juan Espadas Cejas (ES-PSE), primarul orașului Sevilla, și dna Andrea Turčanová (SK-PPE), primarul orașului Prešov. CoR, care patronează Convenția primarilor la nivel politic, a contribuit la dezbaterea privind globalizarea acestei mișcări cu o serie de recomandări, în 2015. Raportorul a fost dna Kata Tüttő (HU-PSE).

În Europa, semnatarii Convenției primarilor și-au redus emisiile cu aproximativ 23% față de nivelurile din 1990. Această valoare trimite la obiectivul global al UE de reducere a emisiilor cu 20% până în 2020.

UE și-a fixat obiectivul de a consacra cel puțin 20% din bugetul său acțiunilor climatice. Cifrele Comisiei Europene din 2017 indică faptul că, din 2014, peste 25% din fondurile din cadrul politicii de coeziune au fost alocate unor proiecte legate de climă. Din cele 73 de miliarde EUR cheltuite în acest sens începând din 2014, 22 de miliarde EUR au fost investite în protecția mediului, 16,5 miliarde EUR în proiecte legate de adaptarea la schimbările climatice și prevenirea riscurilor, 15,5 miliarde EUR în rețele de transport și energetice și 11 miliarde EUR în acțiuni menite să sprijine o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon – cum ar fi sporirea eficienței energetice. Contribuția fondurilor europene de coeziune la realizarea obiectivelor în domeniul politicii climatice stabilite la Paris în 2015 a făcut obiectul unui studiu al Parlamentului European în 2017.

• Fotografiile sunt disponibile prin intermediul Flickr.

Contact:

Andrew Gardner

Tel. +32 473 843 981

andrew.gardner@cor.europa.eu

Partajează :