Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Capacitarea orașelor și regiunilor UE în vederea protejării ocupării forței de muncă și a drepturilor sociale  

Comisarul Schmit și CoR își unesc forțele pentru a sprijini dezvoltarea competențelor și locurile de muncă la nivel local

UE și statele sale membre trebuie să-și capaciteze orașele și regiunile în vederea protejării ocupării forței de muncă și a drepturilor sociale: acesta este apelul lansat de Comitetul European al Regiunilor (CoR) pentru a contracara efectele sociale devastatoare ale pandemiei de COVID-19. Adunarea reprezentanților locali și regionali ai UE solicită, de asemenea, consolidarea bazei de competențe pentru redresare și sprijinirea autorităților locale și regionale în gestionarea tranzițiilor verzi și digitale.

Barometrul regional și local al CoR pentru 2020 subliniază că criza provocată de pandemia de COVID-19 afectează în special veniturile persoanelor care desfășoară activități independente, ale persoanelor angajate cu contracte pe durată determinată și ale lucrătorilor cu fracțiune de normă, printre care se află mulți tineri, migranți și alte grupuri vulnerabile. Impactul asupra ocupării forței de muncă riscă să fie deosebit de grav în regiunile care depind în mare măsură de turism, unde ar putea fi puse în pericol până la 40 % din locurile de muncă. Barometrul indică, de asemenea, că 43 % dintre europeni ar dori ca autoritățile locale și regionale să exercite o influență mai mare asupra politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă.

Președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, a afirmat: „În perioada pandemiei de COVID - 19, regiunile și orașele au acționat rapid și hotărât pentru a-i ajuta pe cei aflați în dificultate. În prezent, Europa trebuie să plaseze în centrul eforturilor sale lupta împotriva sărăciei și a șomajului, și în special combaterea creșterii șomajului în rândul tinerilor. Un astfel de demers este esențial pentru o Europă socială puternică, care să nu lase în urmă nicio persoană și niciun teritoriu.”

Pentru a sprijini corelarea competențelor și a locurilor de muncă și a veni în ajutorul economiilor locale prin acțiuni concrete, președintele Tzitzikostas a anunțat că Comitetul va colabora cu DG Ocuparea Forței de Muncă din cadrul Comisiei Europene pentru a lansa, împreună cu regiunile și orașele, târguri online de „locuri de muncă de la nivel local”.

Luând cuvântul la sesiunea plenară a CoR din 14 octombrie, comisarul european pentru drepturi sociale și locuri de muncă, Nicolas Schmit , a declarat: „Trebuie să ne refacem forțele după o criză fără precedent, iar pentru asta avem nevoie de ajutorul regiunilor. Măsurile noastre în favoarea tineretului și a dezvoltării competențelor trebuie să dea roade pe teren. Pilonul european al drepturilor sociale a fost și va rămâne busola care ne ghidează pentru a asigura un viitor mai bun pentru cetățenii noștri. Acesta este motivul pentru care am anunțat, împreună cu președintele CoR, că vom consolida cooperarea dintre serviciile noastre și Comitetul European al Regiunilor. Această cooperare oferă posibilitatea de a le arăta cetățenilor că suntem pe deplin mobilizați și că le ascultăm punctele de vedere.”

În cadrul sesiunii plenare din această săptămână a fost adoptat, de asemenea, un aviz pe tema „ O Europă socială puternică pentru tranziții juste ”, deschizând calea către un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale . Raportoarea pentru acest aviz și președinta în exercițiu a Comisiei SEDEC, Anne Karjalainen (FI-PSE), membră a Consiliului Local Kerava, a declarat: „Pandemia de COVID-19 a evidențiat nevoia urgentă de a eradica decalajul digital existent și de a aborda impactul considerabil al acestuia asupra drepturilor sociale, dat fiind că lipsa de acces la noile tehnologii și la societatea informațională dă naștere unor noi forme de excluziune. Coeziunea digitală este parte integrantă a tranzițiilor juste și o piatră de temelie a coeziunii teritoriale și sociale. În același timp, măsurile de redresare trebuie să abordeze dimensiunea socială a dublei tranziții ecologice și digitale. Într-o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, așa cum ne-o dorim, în viitor, este nevoie de o piață echitabilă a forței de muncă, bazată pe locuri de muncă decente, pe o protecție socială solidă și pe oportunități de angajare acolo unde oamenii locuiesc”.

În ceea ce privește comunicarea publicată de Comisia Europeană în ianuarie, avizul CoR subliniază că Fondul pentru o tranziție justă – fondul UE de sprijinire a tranziției verzi în regiunile cele mai vulnerabile – ar trebui să fie în concordanță cu Pilonul social al UE. Totodată, CoR își reiterează solicitarea pentru o mai bună coordonare a politicilor economice și sociale între nivelul european și cel național în contextul semestrului european și solicită, totodată, să se garanteze implicarea autorităților locale și regionale în acest proces de coordonare, prin gestiunea partajată bazată pe principiul subsidiarității.

CoR subliniază, de asemenea, rolul esențial al partenerilor sociali în contextul actual al digitalizării tot mai mari a formulelor de organizare a muncii. În acest scop, solicită o actualizare a normelor europene care reglementează condițiile de lucru și timpul de lucru, inclusiv dispoziții de instituire a dreptului de a se deconecta.

Persoană de contact:

Lauri Ouvinen

Tel. +32 473536887

lauri.ouvinen@cor.europa.eu

Partajează :