Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor lansează Camera ambasadorilor naționali a Convenției primarilor  

Convenția primarilor este cea mai amplă mișcare pe plan mondial de orașe și regiuni care desfășoară acțiuni în domeniul climei și al energiei

Convenția primarilor a fost lansată în 2008 de Comisia Europeană pentru a sprijini orașele și regiunile în îndeplinirea obiectivelor UE în materie de climă și energie pentru 2020. În prezent, Convenția își consolidează rolul prin alinierea angajamentului său în materie de climă la obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, precum și prin lansarea unei noi Camere a ambasadorilor naționali pentru a sprijini punerea în aplicare a Convenției în fiecare stat membru. Convenția primarilor numără peste 10 000 de semnatari care primesc sprijin tehnic și orientări financiare pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor planuri energetice și climatice care să contribuie la menținerea creșterii temperaturii globale sub 1,5 , cel mai ambițios obiectiv al Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

La 21 aprilie, primari și lideri locali din întreaga UE au participat le evenimentul de lansare a noii Convenții a primarilor . În cadrul unei ceremonii online, Consiliul politic a prezentat viziunea Convenției privind „o Europă mai echitabilă și neutră din punct de vedere climatic”, un nou angajament al orașelor și regiunilor care vizează obiective mai ambițioase în materie de climă. Noii semnatari se vor angaja să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) până în 2030 cel puțin la nivelul obiectivelor lor naționale și să respecte obiectivul UE de reducere cu 55 % a emisiilor de GES până în 2030, pe lângă atingerea neutralității climatice până în 2050.

Kadri Simson , comisara europeană pentru energie, i-a invitat pe toți reprezentanții locali să semneze noua convenție și a declarat: „Convenția primarilor este, de 13 ani, principalul punct de referință pentru acțiunile locale în domeniul energiei și al climei. Anul trecut a fost greu pentru noi toți. Am înfruntat cu toții situația de urgență a pandemiei, dar, în același timp, nu am încetat o clipă să ne pregătim pentru un viitor mai curat, mai ecologic și mai bun. UE s-a angajat să fie prima regiune din lume neutră din punct de vedere climatic până cel târziu în 2050 și ne-am angajat, de asemenea, să ne reducem emisiile cu cel puțin 55 % până în 2030. Acum a sosit momentul să deschidem un nou capitol pentru Convenția primarilor. Să ne unim forțele și să facem un pas în aplicarea Pactului verde. O Europă neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, rezilientă și echitabilă, în care orașele sunt spații propice de viață sănătoase pentru cetățeni și de activitate pentru întreprinderile locale. Să facem din convenție un cadru în care toate orașele din UE să își pună la încercare potențialul și să își poată exprima excelența.”

Evenimentul a reprezentat ocazia de a lansa Camera ambasadorilor naționali ai Convenției primarilor . Apostolos Tzitzikostas , președintele Comitetului European al Regiunilor, a subliniat: „Astăzi, UE a făcut un pas înainte, angajându - se din punct de vedere juridic să atingă neutralitatea climatică până în 2050. Acest lucru va fi realizat numai prin colaborare cu cetățenii noștri în cadrul comunităților. Altfel, va fi imposibil. Pentru ca Pactul verde să aibă succes, UE are nevoie de cei un milion de politicieni de la nivel local și regional. Reînnoindu-și angajamentele și lansând rețeaua ambasadorilor naționali ai Convenției primarilor, regiunile, orașele și satele ridică ștacheta obiectivelor climatice pentru a răspunde dorinței cetățenilor și pentru a ne proteja planeta.”

Emil Boc (RO-PPE), primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat: „ Viitorul digital al orașelor trebuie să fie incluziv și ar trebui să ne angajăm cu toții să asigurăm toată lumea are acces la beneficiile tehnologiei. Fiecare primar ar trebui să gândească și să acționeze în mod ecologic și digital.

Obiectivul principal al ambasadorilor naționali ai Convenției primarilor este de a adopta și consolida inițiativa în fiecare stat membru, de a participa la activități specifice fiecărei țări și de a consolida legăturile și cooperarea cu membrii Parlamentului European și cu guvernele naționale. Camera ambasadorilor naționali urmărește, de asemenea, să stabilească contacte cu orașele și comunele, care ar putea beneficia de sprijin tehnic și de orientări financiare și ar putea deveni agenți activi în punerea în aplicare a politicilor climatice.

Juan Espadas (ES-PSE), primarul orașului Sevilla și președintele Comisiei ENVE a CoR și al Grupului de lucru „Pactul verde la nivel local” , a declarat: „Convenția primarilor este unul dintre cele mai mari succese în materie de cooperare între autoritățile locale pentru acțiunea climatică. În calitate de primar, dar și de președinte al Comisiei pentru mediu a Comitetului European al Regiunilor, sunt mândru să fac parte din Camera ambasadorilor naționali ai Convenției primarilor, lansată cu sprijinul Comisiei Europene. Întreaga lume sărbătorește mâine Ziua Pământului, iar orașele și regiunile au un mesaj puternic de împărtășit: ne angajăm să conducem tranziția către o Europă durabilă, pentru a ne proteja viitorul și a nu lăsa pe nimeni deoparte.”

Rafał Trzaskowski (PL-PPE ), primarul orașului Varșovia și reprezentantul CoR în Consiliul politic al Convenției , a declarat: „Autoritățile locale și regionale din cadrul CoR sunt pe deplin angajate să realizeze o tranziție verde și o redresare verde după pandemia de COVID-19. Inițiative precum Convenția primarilor sunt esențiale pentru a construi, printr-o abordare ascendentă, o Europă neutră din punct de vedere climatic și pentru a obține rezultate concrete pentru fiecare cetățean. Vom continua să promovăm Convenția, pledând pentru o guvernanță pe mai multe niveluri, solicitând fonduri directe din partea UE, cooperând cu alți primari și președinți regionali, precum și cu întreprinderile și universitățile, căutând soluții inovatoare, făcând schimb de bune practici și extinzând rețeaua. Ca membri ai CoR, ambasadorii noștri vor adăuga valoare Convenției primarilor prin experiența lor politică. Puteți conta pe CoR ca un partener de încredere și angajat în acest proiect.”

Cei 27 de membri ai CoR (câte unul pentru fiecare stat membru) care alcătuiesc Camera ambasadorilor naționali ai Convenției primarilor sunt:

Context:

Convenția europeană a primarilor pentru climă și energie a fost lansată în 2008 de Comisia Europeană cu scopul de a implica și sprijini primarii în atingerea obiectivelor privind energia și clima pentru 2020 (reducerea cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990, asigurarea în proporție de 20 % energie din surse regenerabile și creșterea cu 20 % a eficienței energetice). Prin noua sa viziune, Convenția primarilor se aliniază la obiectivul UE de a reduce cu 55 % emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 și de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pentru informații privind Convenția, vă invităm să vizitați site-ul internet www.eumayors.eu .

Lista ambasadorilor naționali ai Convenției primarilor poate fi descărcată aici . Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați portalul nostru .

Informați-vă aici despre Pactul verde la nivel local.

Persoană de contact:

Floriane Cappelletti // floriane.cappelletti@eumayors.eu

David Crous // david.crous@cor.europa.eu

Share: