Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Regiunile și orașele pledează pentru mai multă ambiție în combaterea manifestărilor anti-țigani din Europa  

La zece ani după ce Comisia Europeană a adoptat prima sa strategie de integrare a romilor, cea mai mare minoritate etnică din Europa continuă să facă obiectul unei discriminări rasiale grave și persistente în întreaga UE.

În cursul sesiunii plenare din februarie, membrii Comitetului European al Regiunilor (CoR) au discutat despre cadrul strategic reînnoit al Comisiei Europene pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor . În avizul respectiv , elaborat de Jácint Horváth (HU-PSE), se solicită o legislație viitoare care să permită o mai mare participare la nivel politic local a romilor. De asemenea, Comisia este îndemnată să monitorizeze îndeaproape progresele înregistrate la nivelul statelor membre, să asigure aplicarea legislației existente și să o completeze rapid atunci când este necesar.

În ciuda contribuției lor seculare la diversitatea culturală și la istoria comună a societăților europene, mulți dintre cei aproximativ 6 milioane de romi din UE continuă să sufere din cauza discriminării, a antițigănismului și a excluziunii politice și economice. Potrivit Comisiei Europene, 85 % din copiii romi sunt în risc de sărăcie, în timp ce procentul copiilor în această situație din populația generală este de 20 %, iar 62 % dintre tinerii romi nu merg la școală, la muncă sau formare profesională, în rândul populației generale procentul acestor tineri fiind de 10 %. În plus, comunitățile rome riscă să fie foarte expuse efectelor devastatoare ale pandemiei COVID - 19. De la începutul anului, numeroase comunități au devenit țapi ispășitori pentru răspândirea virusului, exacerbând problemele de segregare existente.

Prin urmare, membrii CoR salută stabilirea de către Comisia Europeană a unor obiective concrete pentru 2030 în domeniile educației, pieței forței de muncă, locuințelor și asistenței medicale. Cadrul strategic pentru romi face parte din planul de acțiune mai amplu al Comisiei de combatere a rasismului sistemic și de creare a unei „Uniuni a egalității”.

Cu toate acestea, membrii CoR regretă că noul plan al Comisiei nu merge suficient de departe, având în vedere absența sancțiunilor pentru statele membre care nu adoptă măsuri eficace de combatere a antițigănismului. Pe parcursul ultimului ciclu de zece ani, multe state membre au evitat deja să stabilească un cadru strategic național, din moment ce acesta este doar opțional. În acest context, CoR a solicitat Comisiei Europene să monitorizeze strâns progresele înregistrate, să evalueze și să completeze legislația UE existentă pentru a contracara în mod corespunzător discriminarea romilor. Ei au subliniat și că autoritățile locale și regionale ar trebui să joace un rol esențial în stabilirea cadrelor strategice naționale.

Emil Boc (RO-PPE), primarul orașului Cluj-Napoca și fost prim-ministru al României, a declarat: „Combaterea discriminării și a excluziunii economice este și mai importantă într-un context de criză, când există riscul ca sărăcia și inegalitățile structurale să crească. Prin urmare, măsurile de redresare socială ar trebui să se adreseze tuturor, în special celor mai dezavantajate persoane, indiferent de sex, rasă sau origine etnică, religie, convingeri sau handicap. Dacă dorim să garantăm că egalitatea se află în centrul redresării, trebuie să asigurăm egalitatea cu toți ceilalți membri ai societății, incluziunea socială și economică și participarea la viața politică, socială, economică și culturală.”

„Comisia ar trebui să ia în considerare crearea unui comitet consultativ european, alcătuit, printre altele, din experți în politicile pentru romi și la care să participe și autoritățile locale și regionale cu experiență concretă pe teren în domeniul integrării romilor. Reprezentăm nivelul de guvernanță cu cele mai multe responsabilități pentru integrarea populațiilor rome, datorită proximității față de comunitățile locale. În plus, suntem factori-cheie în combaterea prejudecăților legate de romi și în promovarea învățării interculturale pentru a combate manifestările anti-țigani. Prin urmare, ar trebui să fim pe deplin implicați în elaborarea cadrelor strategice naționale”, a subliniat raportorul CoR, Jácint Horváth

Luând cuvântul în timpul dezbaterii în plen, Romeo Franz , deputat în PE (DE-VERZI), raportorul Parlamentului European pentru Cadrul strategic al UE pentru romi, a declarat: „Romii din întreaga Europă sunt privați de acces egal la educație, locuri de muncă și asistență medicală. Această situație este alarmantă și nu mai poate fi tolerată. Înlocuirea abordărilor paternaliste ale integrării cu acțiuni juridice obligatorii ce asigură participarea politică activă a comunităților rome este esențială pentru integrarea lor sustenabilă în societățile europene. Unele autorități regionale îndrăznețe au luat deja măsuri în acest sens, demonstrându-și potențialul de a genera schimbări reale. Este momentul ca statele membre să capaciteze în continuare autoritățile locale și regionale. Implementat de un consiliu comun alcătuit pe bază paritară, tratatul încheiat între landul Bavaria și Consiliul central al populației sinti și romă din Germania reprezintă un prim exemplu a ceea ce este posibil dacă nevoia de autodeterminare a comunităților rome este fructificată pentru dezvoltarea unor comunități cu adevărat diverse, care permit recunoașterea aproapelui.”

În fine, avizul CoR solicită și îmbunătățirea eficienței resurselor pentru combaterea discriminării romilor și subliniază necesitatea de a ameliora capacitățile instituționale și de absorbție. De asemenea, avizul solicită implicarea deplină a romilor în conceperea și implementarea cadrelor strategice naționale pentru romi, recomandând totodată înlocuirea termenului comun „romi” cu expresia „persoane cu identitate romă”.

Persoană de contact:

Maximilian v. Klenze

Tel. +32 2 282 2044

Maximilian.vonKlenze@ext.cor.europa.eu

Partajează :
 
Știri conexe

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/CP-33-A-TIME-OF-CRISES-MUST-SPUR-EFFORTS-FOR-GENDER-EQUALITY.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/COMBAT-ANTI-GYPSYISM.ASPX

A time of crises must spur efforts for gender equality
A time of crises must spur efforts for gender equality
14.03.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/CP30-THE-DANGER-OF-A-TALENT-TRAP.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/COMBAT-ANTI-GYPSYISM.ASPX

EU's regions: the danger of a talent trap
EU's regions: the danger of a talent trap
13.03.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/COR-PRESIDENT-STATEMENT-INTERNATIONAL-WOMENS-DAY.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/COMBAT-ANTI-GYPSYISM.ASPX

Statement by the President of the European Committee of the Regions, Vasco Alves Cordeiro, for International Women's Day
Statement by the President of the European Committee of the Regions, Vasco Alves Cordeiro, for International Women's Day
08.03.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/MICHAłOWO-HONOURED-WITH-MAYOR-PAWEł-ADAMOWICZ-AWARD.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/COMBAT-ANTI-GYPSYISM.ASPX

Michałowo și locuitorii săi au fost recompensați cu Premiul Paweł Adamowicz pentru ajutorul pe care l-au oferit refugiaților de la frontiera cu Belarus
Michałowo și locuitorii săi au fost recompensați cu Premiul Paweł Adamowicz pentru ajutorul pe care l-au oferit refugiaților de la frontiera cu Belarus
08.02.2023

1.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/PLENARY-ANNOUNCEMENT-FEBRUARY-2023.ASPX

2.HTTPS://COR.EUROPA.EU/RO/NEWS/PAGES/COMBAT-ANTI-GYPSYISM.ASPX

Energy and digital transitions in focus at meeting of EU local and regional leaders
Energy and digital transitions in focus at meeting of EU local and regional leaders
03.02.2023