Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Alianța pentru coeziune (#CohesionAlliance) lansează o consultare privind o nouă declarație  

O politică de coeziune puternică pentru o Europă unită, durabilă și rezilientă

Cu ocazia Zilei Europei, la 9 mai, Comitetul European al Regiunilor (CoR) și organizațiile partenere ale Alianței pentru coeziune au lansat o consultare comună cu privire la o nouă declarație, ca răspuns la provocările generate de criza COVID-19. Organizațiile, instituțiile și persoanele interesate își pot aduce contribuția până la 30 mai 2020.

Alianța pentru coeziune (#CohesionAlliance) este o coaliție care numără peste 12 000 de semnatari și care militează pentru consolidarea politicii de coeziune a UE în cadrul financiar multianual post-2020. După izbucnirea crizei provocate de coronavirus și ultimele evoluții ale crizei sociale și economice generate de pandemie, partenerii Alianței consideră că este nevoie mai mult ca oricând de solidaritate și de o acțiune coordonată la nivelul UE pentru a împiedica agravarea decalajelor dintre comunitățile mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic și a garanta că nimeni nu este neglijat, niciun cetățean sau nicio regiune din Europa.

Prin urmare, Alianța pentru coeziune face un nou pas, încât coeziunea să devină un obiectiv esențial în toate politicile și investițiile UE și un element esențial în planul de redresare a UE. Acest lucru impune implicarea actorilor regionali și locali în deciziile-cheie și o atenție sporită față de nevoile regiunilor, orașelor și comunelor în toate acțiunile UE.

„Prin investiții la nivelul tuturor comunităților și teritoriilor Europei, vom accelera procesul de redresare. Sprijinirea comunităților care au cea mai mare nevoie de sprijin, combaterea disparităților și accelerarea creșterii durabile ecologice nu este doar o chestiune de dreptate și echitate, ci și de pragmatism economic. În acest scop, Europa are nevoie de o politică de coeziune puternică și de implicarea actorilor locali ca parteneri reali în toate planurile sale de redresare. Iată de ce, în calitate de parteneri ai Alianței pentru coeziune, am decis să ne reînnoim angajamentul și să elaborăm o nouă declarație. Dorim să reafirmăm valoarea coeziunii în scenariul post-pandemic și să contribuim la edificarea unui nou parteneriat între actorii de la nivelul UE și de la nivel național, regional și local” , a declarat președintele CoR, Apostol Tzitzikostas .

Organizațiile partenere ale Alianței pentru coeziune au prezentat un proiect de propunere pentru o nouă declarație și invită toate organizațiile, instituțiile, persoanele fizice și toți semnatarii să își prezinte observațiile, ideile și sugestiile.

Declarația finală va căpăta formă luând în considerare rezultatele consultării și viitoarele propuneri ale Comisiei Europene pentru un cadru financiar multianual post-2020 și planul de redresare a UE corelat cu CFM. Declarația va fi lansată de partenerii Alianței pentru coeziune cu ocazia unei noi reuniuni, la începutul lunii iunie.

Puteți găsi proiectul de propunere în toate limbile pe pagina #CohesionAlliance . Vă rugăm să vă trimiteți contribuțiile până la 30 mai 2020 prin e-mail, la adresa: cohesionalliance@cor.europa.eu

Context:

În octombrie 2017, Comitetul European al Regiunilor a creat Alianța pentru coeziune (#CohesionAlliance) în parteneriat cu principalele asociații ale regiunilor și orașelor – Asociația regiunilor frontaliere europene (ARFE), Adunarea regiunilor europene (ARE), Conferința adunărilor legislative regionale europene (CALRE), Consiliul localităților și regiunilor europene (CLRE), Conferința regiunilor maritime periferice din Europa (CPMR) și EUROCITIES –, cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la rolul esențial al politicii de coeziune. De la lansarea sa, declarația Alianței a fost semnată de peste 12 000 de aderenți, 121 de regiuni, 135 de orașe și județe, 50 de asociații ale administrațiilor locale și regionale, 40 de deputați în Parlamentul European și 35 de asociații sectoriale europene.

Declarația este disponibilă în toate limbile:

BG - HR - CS - DA - NL - EN - ET - FI - FR - DE - EL - HU - IT - LV - LT - MT - PL - PT - RO - SK - SL - ES - SV

Contact:

Carmen Schmidle

Tel. +32 (0)494 735787

carmen.schmidle@cor.europa.eu