Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Președintele regiunii Macedonia Centrală, ales în funcția de președinte al Comitetului European al Regiunilor  
Apostolos Tzitzikostas: „Prioritatea mea este să aduc Europa mai aproape de cetățeni”

Apostolos Tzitzikostas (PPE), membru al delegației Greciei, a fost ales astăzi președinte al Comitetului European al Regiunilor. Președintele regiunii Macedonia Centrală din Grecia va conduce în următorii doi ani și jumătate adunarea UE a politicienilor aleși la nivel local și regional. În cursul primei ședințe a Comitetului din cadrul noului mandat de cinci ani, membrii l-au ales, de asemenea, ca prim-vicepreședinte, pe Vasco Ilídi Alves Cordeiro – președintele Guvernului Regional al Insulelor Azore, Portugalia.

Luând cuvântul în fața celor 329 de membri ai Comitetului din toate cele 27 de state membre ale UE, președintele a prezentat trei priorități principale ale mandatului său:

„În primul rând, Uniunea Europeană trebuie să se pună în serviciul cetățenilor săi și al locurilor în care trăiesc – satele, orașele și regiunile lor. Trebuie să sprijinim coeziunea teritorială, inovarea, spiritul antreprenorial, dar și să găsim soluții credibile pentru gestionarea migrației în spiritul solidarității. În al doilea rând, regiunile și orașele trebuie să se concentreze pe înțelegerea transformărilor profunde cauzate de revoluțiile timpului nostru – revoluția verde, cea digitală și cea demografică – și să răspundă la acestea. Nu în ultimul rând, trebuie să consolidăm democrația europeană, plasând regiunile și orașele în centrul ei, pentru a aduce Europa mai aproape de cetățeni.”

Referindu - se la Brexit ca la „un semnal de alarmă”, el a îndemnat totodată UE să răspundă într-un mod mai eficace la nevoile cetățenilor. „În calitate de politicieni aleși la nivel local și regional, trebuie să facem Uniunea Europeană capabilă să ajungă la inima celor care se simt neglijați sau uitați. Europa trebuie să ia decizii cât mai aproape de cetățeni, pentru a le îmbunătăți viața. Trebuie să determinăm Europa să acționeze, astfel încât să răspundă solicitărilor cetățenilor și să le recâștige încrederea. Europa trebuie să dovedească că poate să asculte și că se poate schimba.”

Prim - vicepreședintele nou ales, Vasco Ilídio Alves Cordeiro, a declarat în discursul său de acceptare a funcției: „Alegerea mea confirmă faptul că în această instituție toate regiunile și orașele contează și ar trebui să poată juca un rol activ în proiectul european, indiferent de distanța la care se află, de dimensiunile lor sau de nivelul lor de bunăstare. UE trebuie să fie motorul unui viitor promițător și va trebui să ne mobilizăm, astfel încât toate regiunile și orașele să aibă un rol de jucat. Contribuția lor este esențială pentru a ajuta UE să își atingă obiectivul de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Provocările viitoare trebuie abordate cu îndrăzneală și curaj. În calitate de nou prim - vicepreședinte, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a mă asigura că vocea autorităților locale și regionale se face auzită.”

Informații suplimentare:

Apostolos Tzitzikostas (PPE-GR) notă biografică și discursul de acceptare a funcției de președinte

Vasco Ilídio Alves Cordeiro (PSE-PT) notă biografică și discursul de acceptare a funcției de prim - vicepreședinte

Fotografii de înaltă rezoluție

Contact:

Carmen Schmidle

Tel. +32 (0)2 282 2366

carmen.schmidle@cor.europa.eu