Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Rezultatele sondajului CoR-OCDE: Contribuția esențială a regiunilor și orașelor la dezvoltarea durabilă  

Comitetul European al Regiunilor (CoR) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au realizat un sondaj online cu privire la contribuția autorităților locale și regionale și a părților interesate la obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). Rezultatele au fost prezentate astăzi în cadrul conferinței „ Regiunile și orașele dau viață obiectivelor de dezvoltare durabilă ”.

Principalele constatări ale sondajului sunt:

59 % dintre respondenți cunosc ODD și lucrează în prezent la punerea lor în aplicare. Printre respondenții care reprezintă regiuni sau orașe mari sau medii (peste 50 000 de locuitori), proporția crește până la aproximativ 80 %, în timp ce pentru orașele mici, cota este de 37 %.

58 % dintre respondenții care lucrează în prezent la punerea în aplicare a ODD au definit, de asemenea, indicatori pentru măsurarea progreselor în ceea ce privește obiectivele, indicatorii locali fiind, de obicei, utilizați mult mai frecvent decât cei ai UE sau ONU.

Cele mai frecvente provocări legate de punerea în aplicare a ODD – evidențiate de jumătate dintre respondenți – sunt „lipsa de conștientizare, de sprijin, de capacități sau de personal calificat” și „dificultatea de a acorda prioritate ODD în raport cu alte agende”.

Peste 90 % dintre respondenți sunt în favoarea unei strategii europene globale pe termen lung care să integreze ODD în toate politicile și să asigure o coordonare eficientă între domeniile de politică.

Principalele rezultate ale sondajului sunt rezumate în nota privind rezultatele , iar statisticile complete sunt disponibile în anexă .

Sondajul privind „Contribuția esențială a regiunilor și orașelor la dezvoltarea durabilă” s-a desfășurat în perioada 13 decembrie 2018-1 martie 2019 și a reunit răspunsurile a 400 de respondenți. Rezultatele vor fi utilizate drept contribuții la lucrările în curs ale CoR și ale OCDE privind ODD, inclusiv la avizul CoR „ Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD): o bază pentru o strategie a UE pe termen lung pentru o Europă durabilă până în 2030 ”, precum și la raportul final al programului OCDE O abordare teritorială a ODD: rolul asumat de orașe și regiuni pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă .