Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Ancorarea politicilor UE la nivel local: Comitetul European al Regiunilor își împărtășește viziunea cu privire la reînnoirea Europei  

Pe agenda sesiunii plenare a CoR (#CoRplenary agenda) din 26 și 27 iunie: dezbatere în prezența comisarilor europeni Katainen și Cañete, pe marginea obiectivelor de dezvoltare durabilă și a schimbărilor climatice

Cu câteva zile înainte de prima sesiune plenară a Parlamentului European nou ales și în contextul noului mandat instituțional al UE, Comitetul European al Regiunilor (CoR) va prezenta propunerile orașelor și regiunilor ce vizează schimbarea radicală a modului de funcționare a UE și restabilirea legăturii dintre Uniune și cetățenii săi.

În cursul celor două zile ale sesiunii plenare, cei 350 de reprezentanți aleși la nivel local și regional din cadrul CoR și lideri ai instituțiilor europene, printre care Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, și Miguel Arias Cañete, comisarul pentru politici climatice și energie, vor participa la dezbateri legate de cele mai urgente probleme ale Uniunii. Printre acestea se numără necesitatea ca UE să adopte un nou mod de lucru, dimensiunea locală a obiectivelor de dezvoltare durabilă, a schimbărilor climatice și a tranziției energetice, integrarea migranților în comunitățile locale și Inițiativa de integrare a CoR (#Regions4Integration).

De asemenea, Comitetul și Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei își vor sărbători împreună cea de-a 25-a aniversare, în cadrul unei ceremonii urmate de o conferință comună pe tema „Valoarea adăugată a autorităților locale și regionale în construirea unei Europe unite".

Sesiunea plenară va găzdui, de asemenea, ceremonia de acordare a premiului „Regiune europeană întreprinzătoare", ediția 2020 , destinat acelor regiuni ale UE care vor prezenta o strategie politică antreprenorială remarcabilă și inovatoare.