Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
Liderii regionali și locali se pregătesc să dezbată tema investițiilor pentru o Europă inteligentă și ecologică  

Pe agenda sesiunii plenare a CoR din 8 și 9 februarie, de la Bruxelles:

investițiile UE, reforma sistemului de azil și cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma

La mai puțin de o săptămână după publicarea raportului privind Starea uniunii energetice , la 7 februarie, o conferință organizată de Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor (CoR) va studia metode de clădire a unor orașe și regiuni inteligente în UE. Manifestarea va fi deschisă de vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, președintele CoR, Markku Markkula și președintele Fundației privind tendințele economice, Jeremy Rifkin. Politicieni de la nivel local și regional își vor prezenta propriile strategii și proiecte inteligente, în curs de aplicare în întreaga Europă. Discuțiile pe această temă vor continua în data de 8 februarie, în sesiunea plenară a CoR. În ședința din 9 februarie a plenarei va fi discutat și viitorul Europei și contribuția orașelor și a regiunilor la redresarea încrederii cetățenilor în UE, în perspectiva celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Roma.

De asemenea, în cadrul adunării plenare din 8 februarie, membrii Comitetului vor dezbate, împreună cu dl Ian Borg , secretarul parlamentar pentru fondurile UE, prioritățile Președinției malteze a Consiliului UE și cooperarea dintre Consiliu și CoR în lunile următoare. CoR își va prezenta propunerile de modalități de a depăși actualul deficit de investiții, dezbătând și adoptând un aviz elaborat de președintele Markku Markkula . Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Vazil Hudák , va lua parte la dezbatere alături de liderii locali.

Politica UE în domeniul azilului

CoR va adopta două seturi de recomandări cu privire la migrație, una referitoare la reforma sistemului de azil al UE , iar cealaltă privind noile parteneriate ale UE cu țările terțe privind migrația. Avizul privind reforma sistemului de azil a fost redactat de Vincenzo Bianco, primarul portului sicilian Catania, și se concentrează asupra standardelor de primire și de transfer al refugiaților și migranților, acordând o atenție deosebită minorilor neînsoțiți. El completează un raport anterior al CoR, care studia mecanismul de transfer din sistemul european de azil. Avizul privind parteneriatele în domeniul migrației a fost pregătit de Peter Bossman (SI-PSE), primarul localității Piran.

Tinerii agricultori și viitorul PAC

În intervenția sa din sesiunea plenară, comisarul Hogan va invita regiunile să participe la consultarea publică privind viitorul PAC (#FutureofCAP). Acordarea de sprijin tinerilor agricultori este o condiție necesară pentru a menține activitatea agricolă în întreaga UE și a prezerva caracterul dinamic al comunităților rurale. În avizul săuAcordarea de sprijin tinerilor agricultori din Europa”, Arnold Hatch (UK-CRE), membru al Consiliului Local Craigavon, consideră că ar trebui acordat sprijin în primul rând exploatațiilor agricole familiale, întrucât acestea creează valoare adăugată, generează locuri de muncă și facilitează accesul în acest sector a noi generații de agricultori, prin transmiterea mai ușoară a unor exploatații viabile și de mărime rezonabilă.

A 60-a aniversare a Tratatului de la Roma: 200 de tineri invitați la plenara CoR

Într-un moment în care UE se confruntă cu cea mai gravă criză de încredere din istoria ei, aniversările de anul acesta, a 25 de ani de la Tratatul de la Maastricht, prin care a fost creat CoR, și a 60 de ani de la tratatul fondator de la Roma, trebuie privite drept o ocazie de a reflecta cu privire la Europa și de a promova implicarea cetățenilor în mai mare măsură în crearea unei noi căi pentru Uniune. CoR va dezbate această problemă împreună cu o delegație de tineri cetățeni europeni, care vor lua parte activ la discuții. Pe ordinea de zi a membrilor CoR se găsește, spre adoptare, o rezoluție în care este rezumată contribuția lor la reflecția politică mai amplă cu privire la viitorul UE, care cuprinde lansarea unui proces amplu de consultare a cetățenilor în întreaga UE, cu tema „Reflecții asupra Europei”.

Alte avize și documente care urmează să fie adoptate:

Lipsa legăturilor de transport în regiunile de frontieră

Regenerarea orașelor și zonelor portuare

Politica Uniunii Europene pentru regiunea arctică

Capacitatea fiscală și stabilizatorii automați în uniunea economică și monetară

Către o strategie UE privind relațiile culturale internaționale

Revizuirea pachetului privind telecomunicațiile

Drepturile de autor în cadrul pieței unice digitale

Necesitatea și căile de realizare a unei strategii a UE privind problema alcoolului

Un sistem eficace de gestionare a apei: o abordare a soluțiilor inovatoare

Către o nouă strategie a UE de adaptare la schimbările climatice – o abordare integrată

Evaluarea la jumătatea perioadei a Programului LIFE

Rezoluţie privind Analiza anuală a creșterii pentru 2017

Informații practice:

Locul de desfășurare : Parlamentul European, Hemiciclu, - clădirea Paul Henri Spaak, 60 Rue Wiertz, Bruxelles

Data și ora: 8 februarie, orele 15:00-21:00; 9 februarie, orele 9:00-13:00.

A se vedea ordinea de zi și documentele sesiunii plenare

Sesiunea plenară va fi difuzată în direct pe internet, pe site-ul CoR.

Programul sesiunii plenare în atenția mass-media

Urmăriți-ne la: @EU_CoR; #CoRplenary

Persoane de contact:

Pierluigi Boda (IT, EN)

Tel.: +32 2 282 2461

Mobil: +32 473 85 17 43

pierluigi.boda@cor.europa.eu

David Crous Duran (ES, FR)

Tel.: +32 2 282 2409

Mobil: +32 476 87 99 29

david.crous@cor.europa.eu

Andrew Gardner (EN, SK)

Tel.: +32 2 282 2429

Mobil: +32 473 843 981

andrew.gardner@cor.europa.eu

Lauri Ouvinen (FI, SV, FR)

Tel.: +32 2 282 2063

Mobil: +32 473 53 68 87

lauri.ouvinen@cor.europa.eu

Carmen Schmidle (DE, EN)

Tel.: +32 2 282 2366

Mobil: +32 494 73 57 87

carmen.schmidle@cor.europa.eu

Wioletta Wojewodzka (PL, FR)

Tel.: +32 2 282 2289

Mobil: +32 475 84 39 86

wioletta.wojewodzka@cor.europa.eu

Nathalie Vandelle (FR, EN)

Tel.: +32 2 282 2289

Mobil: +32 473 860 530

Nathalie.Vandelle@cor.europa.eu

Servicii audiovizuale

Tel.: +32 2 282 2532

Mobil: +32 473 52 29 88

stephanie.paillet@cor.europa.eu

Servicii foto

Tel.: +32 2 282 2045

Photocor@cor.europa.eu

Partajează :
 
Informații pe această temă