Regiunea europeană întreprinzătoare (REI)  

​Regiunea europeană întreprinzătoare (REI) este un proiect care identifică și recompensează regiunile UE cu o strategie politică antreprenorială remarcabilă și inovatoare, indiferent de mărimea, bogăția sau competențele lor. Regiunile care prezintă planul de perspectivă cel mai credibil, mai progresist și mai promițător sunt distinse cu titlul „Regiunea europeană întreprinzătoare” (REI) pentru anul respectiv.

Titlul REI a fost creat în parteneriat cu Comisia Europeană și beneficiază de sprijinul mai multor părți interesate de la nivelul UE, cum ar fi Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME), Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME), Asociația Camerelor de Comerț și Industrie din UE (Eurochambres) and Europa Economiei Sociale (Social Economy Europe). Inițiativa este deschisă oricărei organizații care dorește să contribuie la îndeplinirea obiectivelor sale.


În 2019, premiul REI a fost acordat următoarelor regiuni: Principatul Asturiei (Spania), provincia Gelderland (Țările de Jos) și regiunea Tesalia (Grecia).

Procedura de depunere a candidaturilor

Eligibilitate

  • Competiția este deschisă tuturor teritoriilor din statele membre ale UE, inclusiv comunităților și orașelor, precum și teritoriilor transfrontaliere cu personalitate juridică, cum ar fi GECT și euroregiunile
  • Acestea trebuie să aibă competențe la nivel politic (nu neapărat legislative)
  • Ele trebuie să dovedească capacitatea de a transpune în realitate o viziune antreprenorială globală
  • Suprafața, nivelul de bogăție sau competențele specifice nu au importanță
  • Competiția este deschisă atât teritoriilor care au înregistrat deja succese, cât și celor angajate în implementarea schimbărilor necesare

Regiunile transfrontaliere sunt încurajate în mod deosebit să își depună candidatura.

Documentele necesare
  • Formularul de candidatură
  • O fișă informativă privind regiunea candidată
  • O prezentare a viziunii politice a regiunii respective
  • O descriere a mecanismului de guvernanță menit să asigure desfășurarea eficientă a acțiunilor legate de REI
  • Planul de acțiune
  • Planul de comunicare
  • O declarație de angajament politic, care să facă dovada faptului că strategia REI a teritoriului respectiv beneficiază de sprijinul conducerii politice (de exemplu, adunarea regională, administrația regională sau alt organ politic autorizat)
Desfășurarea procedurii

Juriul ia în considerare

  • bugetul, provocările structurale sau teritoriale specifice și punctul de pornire din punct de vedere economic ale fiecărei regiuni candidate
  • prezentarea generală a planului de perspectivă al regiunii candidate

Pentru informații privind modul în care se depun candidaturile, vă rugăm să consultați secțiunea referitoare la documente, de mai jos.

Juriul REI

 

Persoana de contact:

Dl Piotr Zajaczkowski
Comitetul Regiunilor
Tel: +32 (0)2/282.24.01
eer-cdr@cor.europa.eu