Viitorul Europei  

Această inițiativă a Comitetului European al Regiunilor (CoR) oferă regiunilor, orașelor și cetățenilor lor o platformă pentru a se implica în dezbaterea privind viitorul Europei.

Peste 40 000 de cetățeni și-au exprimat opiniile, preocupările și ideile în cursul a peste 180 de dezbateri locale, organizate în întreaga Europă.

CoR se angajează să garanteze că vocea autorităților locale și regionale și a cetățenilor pe care îi reprezintă acestea va fi auzită în UE, în contextul unui efort de a face proiectul european mai transparent și mai democratic și de a dezvolta noi forme de democrație participativă.

Exprimați-vă părerea despre Europa!

 

Pentru mai multe informații, consultați „Viitorul Europei, în câteva cuvinte"

************

În 2016, președintele Consiliului European, dl Donald Tusk, a solicitat Comitetului European al Regiunilor să prezinte – în calitatea sa de voce a orașelor și regiunilor – recomandări cu privire la viitorul Europei. Ulterior, CoR și-a lansat campania „Reflectând asupra Europei", în cadrul căreia membrii săi au organizat evenimente locale în regiunile și orașele lor, împreună cu cetățenii, pentru a le afla opiniile.

Alături de un sondaj online și de o consultare a autorităților locale și regionale, care s-au desfășurat pe întreg teritoriul UE, punctele de vedere exprimate au stat la baza unui aviz elaborat de dl Karl-Heinz Lambertz, președintele CoR, și de dl Markku Markkula, prim-vicepreședintele Comitetului, aviz care a fost adoptat în cadrul sesiunii plenare a CoR, la 9 octombrie 2018, la scurt timp după cel de-al doilea discurs al președintelui Lambertz, pe tema „Starea Uniunii: perspectiva regiunilor și a orașelor". Rezultatele sunt prezentate și într-un raport final, intitulat „Reflectând asupra Europei. Cum este percepută Europa de cetățeni, în regiuni și orașe", raport care reprezintă contribuția CoR la Consiliul European din decembrie 2018.

Avizul și discursul constituie punctul focal al demersurilor întreprinse de CoR pentru a contribui la dezbaterea privind viitorul Europei, în perspectiva celui de-Al 8-lea Summit al regiunilor și orașelor de la București, la 14 și 15 martie, a reuniunii liderilor UE, la Sibiu, la 9 mai, și a alegerilor europene din 23-26 mai 2019.

 

 
Flickr
Contact
Directorate for communication
Local events team
eulocal@cor.europa.eu
Informaţii pe această temă
Online survey/Mobile App
Organise your local event
Materials
Twitter #Eulocal #FutureofEurope