SIMPLA – Planificare Durabilă Integrată Multisectorial

Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA) împreună cu Consiliul Județean Alba au lansat recent în România proiectul european „SIMPLA – Planificare Durabilă Integrată Multisectorial”, inițiativă cofinanțată prin programul „Orizont 2020”, prin care se are în vedere dezvoltarea capacităților autorităților publice locale din România în realizarea și implementarea unor planuri multisectoriale de dezvoltare durabilă integrate multisectorial, dar și facilitarea accesului la finanțările europene necesare implementării acestor planuri.
 
Proiectată pentru o implementare de 36 de luni începând cu luna februarie 2016, cooperarea reunește, sub coordonarea AREA – Consorțiul pentru cercetare științifică și tehnologică din Trieste, Italia, următorii parteneri:
  • Regiunea Autonomă Friuli Venezia Giulia
  • Regiunea Toscana și Compania Promoscience din Italia;
  • Compania Stenum Unternehmensberatung Undforschungsgesellschaft für Umweltfragen și Regiunea Karnten din Austria;
  • CIRCE - Centrul de cercetare pentru resurse și consumuri energetice;
  • Provincia Zaragoza și Provincia Huelva din Spania;
  • Agenția Locală de Energie Dobrich și Asociația Autorităților Locale Bulgare de la Marea Neagră din Bulgaria;
  • Agenția Regională de Energie Rea Kvarner, Regiunea Primorsko Goranska Zupanija și Regione Istriana din Croația;
  • ALEA - Agenția Locală a Energiei Alba și Consiliul Județean Alba.
 
Beneficiind de un buget de 1.499.197 €, proiectul SIMPLA contribuie la atingerea obiectivelor energetice și climatice ale UE pentru 2020, la reducerea emisiilor GES, la creșterea cotei energiei produse din surse regenerabile de energie (SRE), la îmbunătățirea eficienței energetice concentrându-se pe sectoare cu un potențial ridicat de economisire a energiei (în primul rând clădiri, producția energiei electrice din SRE, transportul urban de marfă și mobilitatea locuitorilor. Consiliul Județean Alba are rolul principal de a susține mobilizarea municipalităților de a adera la activitățile proiectului si de a-si prezenta experiența sa in domeniul planificării energiei durabile la nivelul județului Alba.