Faceți clic aici pentru a obține traducerea automată a textului de mai jos.
UE poate face mai mult pentru a reduce impactul cutremurelor asupra clădirilor  

Uniunea Europeană ar trebui să ofere răspunsuri la teribilele pierderi de vieți omenești cauzate de cutremurele care au avut loc în Italia în acest an, adoptând o politică pe termen lung menită să încurajeze renovarea clădirilor şi a elementelor de infrastructură vulnerabile, afirmă Comitetul European al Regiunilor într-o serie de recomandări politice adoptate la 11 octombrie. Printre alte propuneri, Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali subliniază că Uniunea Europeană și statele sale membre ar trebui să mărească finanțarea destinată lucrărilor de renovare, argumentând că această investiție ar avea un impact economic pozitiv și ar putea reduce emisiile nocive pentru climă, precum și numărul victimelor.

Avizul pe tema „ O politică europeană de reabilitare antiseismică a parcului imobiliar și a infrastructurii ” a fost elaborat la inițiativa Comitetului European al Regiunilor (CoR) însuși, iar adoptarea sa a fost programată astfel încât să coincidă cu Ziua internațională pentru reducerea riscurilor de dezastre, și anume 13 octombrie. CoR colaborează cu Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de dezastre (UNISDR) pentru a încuraja autoritățile locale și regionale din întreaga Europă să-și protejeze comunitățile de daunele provocate de catastrofe naturale.

Raportorul CoR, dl Vito Santarsiero (IT-PSE), membru al Consiliului Regional Basilicata, din sudul Italiei, avertizează că: „un fenomen natural periculos nu trebuie neapărat să se transforme într-un dezastru de amploarea celui de anul acesta, din Italia. Din cauza vulnerabilității clădirilor,o problemă poate deveni o catastrofă. Trebuie să facem astfel încât clădirile noastre să fie rezistente. Va fi un proces costisitor, însă putem combina această renovare – sau „reabilitare” – cu eforturile de îmbunătățire a eficienței energetice, ceea ce ar duce la realizarea de economii și ar fi benefic pentru climă. Și, desigur, nu trebuie să uităm costurile lipsei de acțiune: în ultimii 50 de ani, Italia a pierdut 100 de vieți omenești și aproximativ 3 miliarde de euro pe an din cauza cutremurelor, această situație deteriorând economiile locale timp de ani de zile și punând în pericol dezvoltarea viitoare. UE dispune de standarde tehnice antiseismice adecvate pentru clădiri și a acordat întotdeauna un sprijin financiar însemnat pentru remedierea consecințelor cutremurelor, însă ar trebui să investească mai mult în prevenție, ținând seama de riscul seismic atunci când decide unde să cheltuiască fondurile regionale ale UE și impunând ca toată infrastructura construită cu fonduri europene să fie rezistentă la dezastre. În plus, aceste măsuri ne-ar ajuta, de asemenea, să facem față altor fenomene naturale, cum ar fi inundațiile și valurile de căldură, care sunt din ce în ce mai frecvente din pricina schimbărilor climatice.”

Dl Santarsiero adaugă: „Recomandările noastre depășesc cu mult dimensiunea financiară. A preveni înseamnă a dispune de informații precise, de autorități locale capabile, de comunități reactive și de servicii de urgență eficace: toate acestea reprezintă domenii în care rolul autorităților locale este extrem de important. Propunerile noastre ar putea fi utile pe toate aceste fronturi; printre ele se numără adoptarea unui plan de acțiune la nivelul UE pentru intensificarea cercetării în ceea ce privește cutremurele.”

Dl Santarsiero afirmă că o provocare deosebită constă în a convinge proprietarii de locuințe în vârstă să ia măsuri de prevenție, și semnalează că, în timp ce Italia, Grecia și România sunt expuse unui risc seismic ridicat, cutremurele reprezintă totuși un pericol „moderat” și în anumite zone ale Portugaliei, Spaniei și Franței. Cutremurele pot, de asemenea, provoca tsunami-uri în întreaga zonă a Mării Mediterane, de la Lisabona până în Creta.

În mai 2017, președintele, prim-vicepreședintele și liderii celor cinci grupuri politice din cadrul CoR au efectuat o misiune de informare în regiunile Umbria, Lazio, Abruzzo și Marche din Italia , pentru a înțelege mai bine daunele cauzate de cutremure.

La 12 octombrie, cu ocazia unei conferințe organizate în comun de CoR și UNISDR , dl Santarsiero va prezida dezbaterea cu privire la gestionarea riscurilor de dezastre, la care vor participa reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții, Băncii Mondiale și Zurich Insurance Grup.

În 2016, CoR și UNISDR au semnat un plan de acțiune pe cinci ani, cu scopul de a crește numărul orașelor și regiunilor europene care iau măsuri pentru a reduce riscurile de dezastre. UNISDR gestionează Cadrul de la Sendai al Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de dezastre 2015-2030, care subliniază legăturile existente între pericolele naturale, acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și dezvoltarea durabilă. Cadrul de la Sendai are caracter voluntar: până în prezent, 3678 de localități au aderat la inițiativa ascendentă lansată de UNISDR împreună cu autoritățile locale, intitulată Making Cities Resilient (Asigurarea rezilienței orașelor).

Contact:
Andrew Gardner
Tel. +32 473 843 981
andrew.gardner@cor.europa.eu

Partajează :